Umanismul nost’

O ştire a trecut, aproape neobservată, în taifunul acesta cotidian de arestări, cătuşe date la mirosit, pîrăciuni vesele şi triste: statul român, statul nost’ plin de umanism, a adus din Rusia doi urşi alcoolici, pe care îi va caza la o rezervaţie din Zărneşti, pentru dezalcoolizare, regim cu apă de izvor şi după aceea lăsaţi liberi în clorofilă. Săracii urşi, cum au ajuns ei ca nişte mujici oarecare, cu stacana de votcă în loc de mic dejun, prînz şi cină? Simplu şi oribil: stăpînul lor îi înfometa, apoi le dădea să bea şi ăia doi făceau ca tot omul la beţie, spre desfătarea tîmpită a vizitatorilor.

Începutul va fi greu, fiindcă cei doi urşi, Mişa şi Grişa, necunoscători de româneşte, vor cere alcool: „daitie menia adnavo stakana votka!” Bine ar fi ca îngrijitorul-terapeut să nu ştie ruseasca şi să fie un înverşunat consumator de kefir şi spovedanie sub patrafir.

M-am înduioşat de umanismul nost’, pentru o clipă am uitat de miile de familii cu copii „strălucind” de mizerie şi foame, sub semnul sărăciei, pe care toţi puternicii zilei (şi ai nopţii) îi ignoră, de spitalele unde te tratează de viaţă, considerată boală ruşinoasă, de şcolile care cad în capul copiilor şi de cele 120 de foste aşezări din România, fără oameni, case şi drumuri, dar unele dintre ele apărînd, evident fraudulos (fabulos) în registrul agricol, ca localităţi vii, cu turme de sute de oi!

Aducerea urşilor machitori mi-a erectat o speranţă: poate fi începutul unei ample acţiuni, dîrze şi argumentate, de aducere a tezaurului de la Moscova, care cine ştie pe unde-o fi (n-o mai fi), că maica Rusia-i mare, tare, şi-n mişcare… Am spus-o!, şi vă jur că n-am pus strop de agheasmă în gură!

Cornel UDREA