Ultimul să stingă lumina

Nu ştiu cum se face, dar noi avem parte numai de conducători de… că nici nu ştiu cum să le spun. (De fapt ştiu, dar n-am voie să scriu asta în ziar.) Nici cei de acuma nu fac excepţie de la regulă, ba chiar dimpotrivă: o întăresc. După ce s-au tot mâcâit şi câcâit cu majorări salariale de 25% pentru toţi bugetarii, cu impozitul pe gospodărie, cu deduceri personale pentru mers la săli de fitness plus alte aberaţii, idioţenii şi ordonanţe treisprezece, ultima lor găselniţă este trecerea contribuţiilor sociale (pensii şi sanătate) exclusiv în sarcina angajatului. Despre mişcarea cu contribuţiile s-a tot scris, inclusiv în paginile acestui ziar, dar haideţi să ne reamintim cam cum ar putea sta lucrurile.

Acum, se plătesc către stat următoarele: CASS (pentru sănătate) – 5,2% de angajator, 5,5% de angajat; CAS (pentru pensii) – 15,8% de angajator, 10,5% de angajat; fondul de şomaj – 0,5% de angajator, 0,5% de angajat; fondul pentru accidente şi boli profesionale – în funcţie de gradul de risc al activităţii, între 0,15% şi 0,85%, de angajator; contribuţia pentru concedii medicale – 0,85% de angajator; fondul de grantare salarii – 0,25% de angajator. Suma totală a acestora este între 39,25% (la un fond de accidente de 0,15%) şi 39,95% (la un fond de accidente de 0,85%). Un simplu calcul aritmetic arată că, în prezent, angajatorul plăteşte 22,5% din acestea. Dacă toate contribuţiile trec în seama angajatului, ca să nu-i scadă nefericitului /nefericitei salariul, angajatorul trebuie să-i majoreze salariul fix cu atâta: cu 22,5%. Dacă la bugetari treaba este oarecum simplă, căci angajatorul este statul şi domnia sa decide ce şi cum, cu totul altfel stau lucrurile în mediul privat: unui “privat” nimeni nu-i poate impune să majoreze salariul angajaţilor. Sigur că el poate să facă asta, căci până la urmă nu pierde nimc, banii ăia îi dădea oricum, însă nimeni nu-l poate obliga să facă asta. Deci, angajatul rămâne la mâna şi bunul simţ al angajatorului. Şi acum să revenim la creşterea salariilor.

După cum se poate constata, creşterea salariilor la bugetari nu este chiar de 25%, ci doar de 22,5%, ceea ce înseamnă vreo 2,5%. O samă de nimica, cum se spune pe la noi, dar, oricum, bugetarilor li se dă, nu li se ia. Însă, în mediul privat, adică la tăntălăii ăia care asigură şi salariile pentru bugetari, inclusiv pentru onor guvernanţii noştri, lucrurile ar putea sta cu totul şi cu totul altfel. Ei ar putea pierde, bine mersi, 22,5% din salariul actual, care oricum e cum e. Uite aşa, doar fiindcă li s-a năzărit celor care au câştigat alegerile să se afle în treabă. De ce fac asta, şi nu merg liniştiţi la pescuit sau în altă parte eu nu ştiu.

Însă ştiu că, anul trecut, din ţara asta a noastră, atâta cât mai este ea a noastră, au plecat peste 210.000 de oameni. Câţi sunt într-un oraş cam cât Sibiul. Majoritatea au între 25 şi 49 de ani, adică sunt exact cei în putere de muncă. După cum zice Institutul Naţional de Statistică, următorii pe listă sunt cei între 15 şi 19 ani. Şi nu sunt semne ca fenomenul să se atenueze, măcar. Eu bănui că s-ar putea chiar accelera, dacă actualii guvernanţi o ţin tot pe a lor.

De fapt s-ar putea să ajungem ca în bancul ăla de pe vremea lui Ceauşescu, când cineva se întreba ce s-ar întâmpla dacă s-ar “deschide” graniţele. Răspunsul: ultimul să stingă lumina.

Viorel DĂDULESCU