Ultimele zile de înscriere la a 17-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor

Termenul limită până la care tinerii sportivi și artiști cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani mai pot depune proiecte în cadrul celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor este 23 iunie.

Pe site-ul Fundației pentru Comunitate pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și propuneri realizate de echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora.

Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2022 este de 560.000 lei. Tinerii de peste 18 ani sunt și ei invitați să se înscrie, existând o categorie specială, dedicată celor care au obținut finanțare în anii anteriori și au trecut de vârsta majoratului.

„Foarte mulți tineri realizează că rezultatele trebuie promovate și performanța trebuie susținută. Îi încurajăm pe cei care doresc să se înscrie la ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor să cuprindă în proiectul propriu toate realizările din ultimii doi ani și să explice foarte clar scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, inclusiv finanțarea de care au nevoie și pe care o solicită. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației” – a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate, la evenimentul de lansare a celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor.

Organizat pe bază de concurs de proiecte, Programul MOL de promovare a talentelor oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri, festivaluri, cantonamente. Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea „Artă”.

Din finanțarea totală a ediției a 17-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani.

Pe parcursul celor 16 ediții ale Programului au fost susținuți 3.061 de tineri și 2.409 de proiecte din toată țara, cu o finanțare totală alocată în valoare de 5.467.000 lei.

Detalii, pe: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut