Uioreanu: „Domnule Boc, nu ne tăiaţi raţia de democraţie! Tăiaţi banii firmelor de casă”

Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, îi solicită premierului Emil Boc decenţă şi responsabilitate, respectiv să renunţa la comasarea alegerilor, iar economia la bugetul de stat să o facă tăind cheltuielile inutile.

„Pe 22 decembrie 1989 românii şi-au luat raţia de libertate. Poate vor avea şansa ca pe 22 decembrie  2011, la 22 de ani de la fuga lui Ceauşescu, să-şi ia o nouă raţie de libertate şi să scape de sub jugul portocaliu. Iar pentru asta nu e nevoie să se moară, e nevoie doar de o minimă decenţă şi de un dram de responsabilitate din partea celor care, contra 100 de mii de euro, susţin dictatura de tip nou instaurată de fostul adulator al regimului comunist, actualul (încă) premier, Emil Boc”, afirmă Uioreanu, amintind că în aceste zile peste tot în ţară românii aniverseaza 22 de ani de libertate, comemorîndu-i, totodată, pe cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim azi liberi.

„În decembrie 1989 românii au ieşit în stradă pentru a-şi clama liberatea. Azi nu mai au puterea de a face un gest similar, fiind prea dezamăgiţi şi dezgustaţi de actele prin care actuala putere încalcă tocmai principiile pentru care s-a murit acum 22 de ani. Modalitatea prin care guvernanţii încearcă să-şi păstreze funcţiile şi privilegiile, respectiv comasarea alegerilor, este un demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic al actualei puteri. Sîntem în situaţia de a fi obligaţi să ne supunem unei legi electorale elaborată fără consultarea societătii civile şi impusă prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică”, afirmă Uioreanu, subliniind că această modificare a legislaţiei electorale contravine “Codului bunelor practici în materie electorală”, document ce contine recomandări ale Consiliului Europei, adoptate de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare.

„Nicăieri în lume, în ţările civilizate, un partid aflat la putere nu a îndrăznit să apeleze la acest fel de tactici, regula de bază a democraţiei fiind tocmai dezbaterea, fie ea şi contradictorie. Argumentul principal invocat în susţinerea acestei anomalii nedemocratice, respectiv reducerea cheltuielilor din fondurile publice, este unul aberant şi care nu poate rezista în faţa analizei lucide. Comsarea alegerilor locale cu cele parlamentare, cînd în ţară există o singură calamitate, şi anume actualul guvern, nu poate fi justificată prin raţiuni de ordin economic. Democraţia nu are preţ, valoarea sa fiind una mult peste cele 22 de milioane de euro vehiculate ca economie la buget”, spune deputatul liberal, precizînd că economia ar trebui să înceapă „de la fondurile destinate clientelei politice şi de la cheltuielile de tipul patinoarului de 12 milioane de euro de la Braşov sau ale telegondolelor doamnei Udrea, construite în staţiuni existente doar în minţile megalomanilor primari ai PD”, arată parlamentarul clujean.

„Dacă domnul Boc ar ţine cu adevărat la banii acestei ţări, nu ar tăia din raţia de liberate şi de democraţie a poporului. Ar tăia raţiile firmelor de casă, abonate la lucrări publice, iar în capul listei ar fi firmele domnului Silaghi, Turda, sau, de ce nu, doamna Liliana Călin, de la Kiat”, punctează Uioreanu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.