”Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia”- o carte pentru copiii de toate vârstele

Radu Țuculescu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prozatori români contemporani, ne propune de acestă dată un volum surpinzător, ”Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia” (editura Polirom), o carte pentru copii, inclusiv pentru copilul care mai există în fiecare dintre noi. Un volum surpinzător doar pe jumătate, fiindcă prozatorul clujean nu se află la prima ispravă de acest fel – cu câțiva ani în urmă el a publicat o carte de o factură similară – ambele strecurându-se oarecum printre creațiile care l-au consacrat. Despre toate acestea, dar și despre cum este să scrii un text pentru ”oameni mari” și altul pentru nepoți, puteți afla din interviul care urmează.

Viorel Dădulescu

 

– Radu Tuculescu, nu ești la prima carte pentru copii, pentru copii mai mici sau mai mari, iar Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia” este, dacă nu mă înșel, a doua carte de acest gen. De unde apetența asta pentru astfel de cărți?

– Da, este a doua. Prima se numește ”Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului”. N-am avut nici o apetență legată de cărțile pentru copii, consider că este foarte greu să scrii bine pentru copii, chiar dacă mai nou librăriile noastre sunt împânzite de acest gen. Prima carte, s-a născut din poveștile pe care le-am inventat pentru nepotul meu, în momentul în care nu știam ce să-i mai citesc, și ce să-i mai povestesc. Atunci mi-a venit ideea acelor aventuri într-un aparat de fotografiat al bunicului, un bunic hazos, haios, un aventurier, care înainte de a trece dincolo, i-a lăsat eroinei, care se numește Ina, acest aparat, în care ea face excursii noaptea, împreună cu ariciul ei Pit, pentru că s-a plictisit de televizor și de computer. Practic, merge pe urmele hazosului ei bunic. Cam asta este ideea de bază. Un bun prieten de-al meu, la un moment dat, când i-am povestit ideea, mi-a zis să o scriu neapărat și să încerc să o public, pentru că altfel, tot povestind-o unuia și altuia, va fi furată foarte repede. Iar ideea este cu totul și cu totul originală, nu cred că cineva a mai scris pe undeva despre aventuri într-un aparat de fotografiat.

În urmă cu câți ani a apărut cartea?

– Cred că în 2017 primul volum, și în 2018 al doilea. Editura Corint a avut ideea să împartă cartea în două, absolut superbă idee zic eu, pentru că a ieșit un adevărat album de artă, datorită ilustrațiilor Alinei Alfianu. N-am cunoscut-o personal, dar sunt minunate ilustrațiile, și așa au ieșit două cărți de o calitate extraordinară.

– Deci, după patru ani, încă un volum pentru copii, de data asta oarecum diferit, acum nu mai există un bunic, ci un liliac. Cum s-a născut acest volum?

– Un liliac, dar și o șerpoaică. Acest volum s-a născut datorită pandemiei. În perioada asta au apărut o mulțime de texte, mi mult sau mai puțin lacrimogemne, cu văitături, și atunci mi-a venit ideea că ce ar fi să scriu ceva invers, pe dos? Știm cu toții ce s-a spus, inclusiv pe internet, cum că acest COVID ar fi apărut din cauza experimentelor din laboratoarele chinezești și că la toate acestea au ”contribuit” și liliecii și șerpii. M-am gândit să scriu un text despre un liliac și o șerpoaică. Și liliacul să se umească Vico – inversul de la COVID -, iar pe șerpoică să o cheme Sarisa – apropo de Sars-CoV. Ei, dar de aici și până la poveste a fost o cale lungă, pentru că este o poveste muzicală dacă vrei, plină de umor și aventuri. Liliacul și șerpoaica sunt cu totul atipici, sunt, poate pentru prima dată în istorie, personaje mai mult decât pozitive, dacă se poate spune așa, și rebeli, și vegetarieni convinși, niște neconformiști care pleacă de acasă. Liliacul își lasă familia să atârne pe mai departe cu capul în jos, că lui nu-i place să atârne, el este un saxofonist care iubește bluesul, iar șerpoaica este solistă de blues, se întâlnesc și așa ajung într-o țară a toleranței, a toleranței până la un punct, o țară condusă de un împărat și o regină, o țară imperialo-regală, unde se ține, anual, un bal al toleranței, al toleranței tot până la un punct, și unde vin toate animalele pădurii să asculte formația de jazz condusă de Vico, având-o drept solistă pe Sarisa. Asta este acțiunea în mare, căci există o mulțime de aventuri care se petrec pe acolo. Spre sfârșit apare o pandemie în pădure, și îi apucă strănutul pe toți, nimeni nu mai scapă de strănut. Cine îi va salva de această boală este tocmai ”produsul” celor doi: ei vor avea o fetiță, care, fără să-și dea seama, reușește să vindece pe toată lumea, și… nu vreau să dezvălui mai mult. Așa că, în carte, lucrurile sunt exact invers: până la urmă un liliac și o șerpoiacă sunt rezolvarea necazului. Cam asta ar fi, în mare. A, să nu uit. Și de această dată am beneficiat de ajutorul unui grafician de excepție, Radu Răileanu, fără ilustrațiile căruia, acest volum n-ar mai fi fost ceea ce este.

– De ce Mirabelia, țara în care se petrec toate peripețiile din carte, este o țară – așa cum ai subliniat – tolerantă numai până la un punct?

– La un moment dat, la bal, unde dansează lupul cu oaia, vulpea cu găina, toată lumea cu toată lumea, la sfârșit, lupul o întreabă pe oaie dacă are voie să o conducă acasă și proasta zice da. Și, bineînțeles, pe drum lupul o mănâncă. Iar împăratul și regina zic că dacă ea l-a invitat așa-i trebuie. Toleranța – a lupului, în acest caz – merge până când ești atît de prost, de proastă, că îl chemi să te conducă acasă.

– Cum se împacă scrisul de cărți – haide să le zicem – serioase, cu scrisul de cărți pentru copii?

– Se împacă foarte bine, numai că tot timpul ai o reținere: oare o să înțeleagă asta copilul? Noi suntem ușor absurzi, pentru că copii ăștia au o minte extroardinar de dezvoltată. Eu am avut mai multe întâlniri cu copii, în școli, cu diverse ocazii, după ce am scris ”Ina și ariciul Pit”. Au un limbaj dezvoltat și știu, înțeleg foarte multe. Ei au deja un nivel ridicat, chiar dacă nu citesc, dar se uită peste tot, la televizor, pe internet, singura dificultate este cum să împaci limbajul, cum să le transmiți ce vrei să spui. Eu nu mi-am făcut probleme, n-am avut avut ezitări, am scris, ca să zic așa, ”la lliber”. Sigur frazele sunt mult mai scurte, aparent mai simple, dar cuvintele nu sunt așa, doar pentru copilași. Copilul, dacă nu știe un cuvânt întreabă, și poate învață. Până la urmă oricine poate să o citească, are multe conotații și pentru cei mari și pentru cei mici – mici de la nouă ani încolo. Eu sper ca părinții care le citesc copiilor – mă rog, dacă le mai citesc – să fie tentați să-i trimită să învețe să cânte la instrument muzical.

Fiindcă tot am vorbit de cărți ”serioase”, din câte știu, acum te găsești la finalul unui alt roman, de o altă factură, un fel de roman polițist, aflat cumva în continuarea unei alte cărți de această factură, ”Femeia de marțipan”. Care este soarta acestui nou roman?

– Acum câteva zile am pus punct, în sfârșit. Lam început în 2021, chiar de Bobotează, și l-am terminat în 16 mai. L-am terminat, în sensul că l-am trecut de pe caiete pe computer, asta timp de câteva luni, pentru că modific foarte mult pe parcurs. Acest roman este unul polițist, da capo al fine, în cel mai clasic sens al cuvântului. Toată acțiunea se petrece numai în Cluj, apar tot felul de personaje pitorești de pe aici, nu mai există călătorii în alte locații europene, nu mai există divagații – ca în ”Femeia de marțipan” -, dar cei doi eroi de acolo, cuplul Martin Breda și Maraia, un detectiv și o laborantă, apar și aici. După mine, ”cazul” are o rezolvare absolul neobișnuită, neașteptată, Martin ia în final niște hotărâri cu totul și cu totul surprinzătoare.

– Pe când ne putem aștepta ca acest nou roman să apară în librării?

– Și eu mă întreb. Încă nu lam trimis editurii Polirom, îl voi trimite și o să văd ce răspund. Dacă apare spre sfârșitul anului ar fi o treabă bună. Acum este foarte dificil, cu binecunoscuta criză de hîrtie. Și cartea pentru copii trebuia să apară în iarnă și uite când a apărut.

– Revenind la ”Aventurile liliacului Vico”, cartea poate fi găsită găsită deja în librării?

– Da, bineînțeles. Din câte am înțeles, unele librării au comandat-o deja, probabil că pe la începutul săptămînii viitoare o vor primi, iar eu voi semna mai multe volume pentru ca să existe pe rafturi și exemplare cu autograful autorului. Eu sper ca toți cei care o citesc, și copiii dar și adulții, să ajungă să îndrăgească muzica, în general, dar mai ales bluesul. Cartea este, dacă vrei, și un omagiu adus acestui gen muzical.

Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949), absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, secția vioară, este un romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A publicat numeroase volume de proză scurtă – ”Portocale și cascadori” (1979), ”Grădina suspendată” (1981), ”Portrete în mișcare” (1985), ”Cuptorul cu microunde” (1996), ”Scorpionul galben” (2006), ”Uscătoria de partid” (2019) -, romane – ”Vânzătorul de aripi” (1982), ”Ora păianjenului” (1984), ”Degetele lui Marsias” (1985), ”Umbra penei de gîscă” (1991), ”Povestirile mameibătrîne” (2006), ”Stalin, cu sapa-nainte!” (2009), ”Femeile insomniacului” (2012), ”Mierla neagră” (2015), ”Măcelăria Kennedy” (2017), ”Femeia de marțipan” (2020) – și volume de teatru – ”Ce dracu’ se-ntîmplă cu trenul ăsta?” (2004), ”Bravul nostru Micșa!” (2010), ”Trei în dormitor” (2021). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar două dintre piesele de teatru – ”Grădina de vară” și ”O balegă în mijlocul drumului” – se află în repertoriul permanent al teatrului Orfeus din Praga.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut