UE şi NATO trec la o viteză superioară în cooperarea împotriva Moscovei

NATO şi Uniunea Europeană se angajează să-şi consolideze cooperarea după invadarea Ucrainei de către Rusia care ameninţă securitatea în Europa, se arată într-o declaraţie comună consultată luni de AFP.

Cele două organizaţii cu sediul la Bruxelles încearcă să-şi amelioreze coordonarea de ani de zile şi vor să înlăture sentimentul că eforturile de consolidare a rolului UE în apărare subminează alianţa condusă de SUA.

„NATO rămâne fundamentul apărării colective a aliaţilor săi şi este esenţială pentru securitatea euroatlantică. Recunoaştem valoarea unei apărări europene mai puternice şi mai performante, care contribuie pozitiv la securitatea globală şi transatlantică şi care este complementară şi interoperabilă cu NATO”, se arată în declaraţia comună.

Aceasta urmează să fie semnată marţi de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen. „Aceasta este o declaraţie mult mai politică decât cea adoptată în 2018”, a spus un oficial european. „Textul a fost scris înainte de conflictul din Ucraina şi a trebuit să fie complet rescris”, a precizat el.

Invazia Ucrainei în februarie 2022 a determinat apeluri de a valorifica mai bine influenţa combinată a puterii economice a Europei şi a puterii militare americane.

„Este vorba despre un moment-cheie pentru securitatea şi stabilitatea euroatlantice. El cheamă la o cooperare mai strânsă între UE şi NATO”, se arată în declaraţie.

Cele două organizaţii s-au angajat ca parteneriatul lor să ajungă „la un nivel superior” şi să mobilizeze „toate instrumentele combinate de care dispunem, fie ele politice, economice sau militare, pentru a ne urmări obiectivele comune în interesul miliardului nostru de cetăţeni”.

Un număr de 21 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene fac deja parte din NATO, iar alte două, Suedia şi Finlanda se vor alătura Alianţei odată ce nu vor mai exista rezerve din partea Turciei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut