UE se pregăteşte de sinucidere sau de o “lichidare” conştientă a celor care nu ţin pasul

Utro

Europa se pregăteşte pentru cea mai rea evoluţie a crizei datoriilor: ieşirea Greciei din zona euro, mai ales că aceasta ar putea fi urmată şi de ieşirea altor participanţi, la fel de problematici, dar mult mai importanţi. Între timp, Rusia simte pe propria piele efectul “noii acutizări greceşti”: preţul la petrol a început să scadă, iar rubla s-a depreciat.

Alegerile parlamentare care au avut loc în Grecia la 6 mai au arătat că în ţară se consolidează forţele care se pronunţă împotriva austerităţii drastice impusă de creditori. Salvarea Greciei de la faliment devine din ce în ce mai dificilă, iar doritori de a face acest lucru sînt din ce în ce mai puţini în UE. Cele trei încercări de a forma un guvern de coaliţie au eşuat, astfel că vor avea loc noi alegeri parlamentare.

Pentru ieşirea Greciei din zona euro se pronunţă guvernatori ai băncilor centrale din ţări ale UE. În opinia lor, acest lucru nu va presupune pierderi fatale pentru euro. Comisia Europeană a început la rîndul său să facă aluzii la oportunitatea unui asemenea scenariu. Toţi sînt pregătiţi pentru inevitabil şi nu se mai sinchisesc de atenţionările agenţiilor internaţionale privind scăderea ratingului pentru toate ţările din zona euro, în condiţiile “excluderii din turmă a oii parşive”.

Prin încercările de a “salva” Grecia, creditorii nu fac decît să o împingă şi mai mult afară din zona euro. Continuînd să menţină economia greacă pe linia de plutire prin credite şi prin restructurarea datoriilor, ei o sufocă în acelaşi timp prin cereri privind reducerea cheltuielilor, fapt care ucide orice speranţă a ţării la o reluare a creşterii economice, subminează piaţa consumului, amplifică tensiunile sociale şi divergenţele politice. Astfel, falimentul doar se amînă, însă devine din ce în ce mai inevitabil.

Politica “înţeleaptă” a Bruxellesului faţă de Grecia a dus demult la reducerea catastrofală a sectorului agrar în această ţară. Aceeaşi soartă a avut şi industria constructoare de nave a Greciei, una destul de dezvoltată în trecut, dar care a fost zdrobită acum de concurenţi din alte ţări. În loc de aceasta, la indicaţiile Bruxellesului, Grecia a început să-şi dezvolte în mod activ sectorul serviciilor, însă acesta s-a dovedit un sprijin prea nesigur pentru economia naţională.

De asemenea, Grecia a fost conectată la “perfuzia creditelor”: odată cu trecerea la euro, creditele au devenit ieftine, iar acest lucru “a rezolvat” toate probleme grecilor. În orice caz, aşa părea la început, însă în final ţara s-a pomenit într-un impas, care nu poate fi depăşit decît prin ieşirea din zona euro, prin revenirea la drahmă şi devalorizarea imediată a acesteia, cu toate consecinţele care rezultă de aici. Un scenariu puţin plăcut, însă altul mai plăcut nu se întrevede.

În zona euro vor avea loc, probabil, noi cataclisme. Cel puţin alte patru state – Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda – se află într-o situaţie apropiată de cea critică. Pentru salvarea acestor ţări pur şi simplu nu vor mai ajunge fonduri şi, în condiţiile în care Grecia va crea precedentul, din zona euro vor mai fi excluse cel puţin Spania şi Portugalia.

Problema nu este că ţările PIIGS au fost în ultimii ani prea cheltuitoare sau leneşe: pur şi simplu ele nu corespund nivelului de dezvoltare al partenerilor din Europa de Vest, care au şi iniţiat uniunea monetară. Adică, “porcuşorii” nu s-au înhămat la sania potrivită: în condiţiile monedei unice ele se dovedesc neconcurenţiale şi nu se pot dezvolta. Potrivit pronosticurilor Comisiei Europene, anul acesta Grecia va înregistra cea mai mare scădere economică – 4,7%, Spania – cel mai mare nivel al şomajului, iar Italia – recesiune şi o creştere şi mai mare a datoriei de stat, de la 113 la 123% din PIB.

În acelaşi timp, măsurile drastice de austeritate care sînt impuse acestor ţări nu vindecă, ci doar distrug economia. După cum subliniază Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, “nici într-o ţară nu a existat vreodată un program de austeritate de succes. Fără îndoială, abordarea europeană este cea mai lipsită de perspective. Cred că UE se îndreaptă spre sinucidere”. Sau la “o ucidere conştientă” a celor care nu ţin pasul.