UE riscă să rămînă “un tigru fără colţi”

Atunci cînd vine vorba de a cere public o mai mare integrare, majoritatea liderilor nu vor să se lase mai prejos.”Avem nevoie de mai multă Europă, nu de mai puţină”, susţinea cancelarul german Angela Merkel. “Nu avem nevoie de mai puţină Europă, ci mai degrabă de o integrare mai inteligentă”, completa premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker. La rîndul său, preşedintele francez François Hollande declara că liderii europeni sînt conştienţi că zona euro trebuie să aibă o politică economică comună.

În ceea ce-l priveşte pe Herman Van Rompuy, acesta pare să ia afirmaţiile de mai sus în sens literal, astfel că la summitul de săptămîna viitoare al Uniunii Europene, preşedintele Consiliului UE intenţionează să prezinte un concept îndrăzneţ de restructurare fundamentală a uniunii monetare.

Conform acestei propuneri, Comisia Europeană, braţul executiv al UE, ar cîştiga nu doar dreptul de a recomanda amendamente la proiectele de buget naţionale, ci şi de a le pune în aplicare, iar în cazul în care un guvern se opune, instituţia să poată impune amenzi.

Cu toate acestea, pînă în prezent, ameninţarea sancţiunilor UE a fost în principal limitată la statele membre mai mici.

De exemplu, spre începutul acestui an, Comisia a ameninţat că va suspenda subvenţiile pentru Ungaria. La scurt timp, premierul ungar naţionalist, Orbán Viktor, a cedat în faţa cererilor formulate de Bruxelles, în condiţiile în care 97% din totalul investiţiilor publice în ţara sa este finanţat într-o măsură semnificativă de către UE.

Prin contrast, ţările mari, cum ar fi Spania, Italia şi Franţa au avut pînă în prezent puţine motive să se teamă. Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare de la Bruxelles, este suficient de înţelept pentru a nu îndepărta anumite ţări prin impunerea de sancţiuni.

Spre exemplu, aşa-numitul “semestru european” este conceput pentru a coordona politicile economice ale naţiunilor europene. Echipe mari de eurocraţi atribuite fiecărei ţări efectuează analize elaborate şi fac recomandări – care de multe ori ajung la coşul de gunoi al capitalelor europene. “Semestrului european îi lipseşte capacitatea de penalizare”, explică Manfred Weber, vicepreşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

De altfel, membrii PE au comandat recent un studiu pentru a compara recomandările formulate în 2011 şi 2012. Rezultatele au fost revelatoare: “În multe ţări, chiar şi în Germania, aproape nimic nu a fost implementat”, declara Sven Giegold, un europarlamentar al Partidului Verzilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.