UE, în dezacord cu politica generozității

Avem certitudinea unei crize provocată de noul coronavirus la nivel mondial, fiindcă acesta a generat o problemă globală, dar atitudinea pe care lumea o afișază în lupta cu acest virus este necanonică, spontană și nerealistă. Cu alte cuvinte, unii încă îl tratează la preț de matineu. Suntem îndemnați, ba chiar obligați, să păstrăm distanțarea socială, dar sesizez o evidentă distanțare națională, o izolare a clasei politice, or tocmai de aceasta nu avem nevoie în acest moment, ci dimpotrivă. În plină criză COVID-19, actorul principal, Uniunea Europeană, pare că hibernează. Politica Uniunii e în total dezacord cu ceea ce în mod normal promovează. Vedem mai degrabă măsuri ezitante și împrăștiate. Italia și Spania stau pe un butoi cu pulbere, gata să explodeze (dacă deja nu a explodat) și, totuși, Uniunea „salvatoare” stă în umbră, iar poziția Bruxelles-ului este un pas înainte și doi înapoi. În tot acest timp, Italia primește ajutor de la Beijing. Putin speculează lâncezeala Uniunii și pozează în salvatore de la Patria. Din punctul meu de vedere, e o manevră de PR, ca să nu-l numesc șiretlic, fiindcă s-ar putea să-i supăr pe rusofilii iubitori de păpuși matrioșka, samovare, Tolstoi și Dostoievksi. Nu știu dacă v-ați dat seama, dar sunt câțiva ani buni de când ceremonialul politic al Uniunii și-a pierdut fastul, iar capitolul Securitate este mai degrabă „insecure”, cum zice englezul, adică nesigur pentru Bătrânul Continent. Aveți nevoie de dovezi? Rebeliunea arabă e una, Brexitul e a doua, iar noul coronavirus e a treia și cea mai proaspătă. Europa a receptat pericolul virusului abia la reluare, în condițiile în care China a raportat criza la începutul anului. Europa a avut atu-ul de a putea răspunde și l-a pierdut rapid. Europenii și-au dat seama târziu că nu e de glumit cu asasinul tăcut. Acum îi rămâne să asume și să suporte consecințele economice, devastatoare pe termen lung și scurt. Epidemia tulbură piețele financiare, iar în România, efectele crizei economice se vor resimți printr-o depreciere a monedei naționale în raport cu euro. Cu alte cuvinte, să ne așteptăm la facturi mai mari și eventuale creșteri de prețuri, mergând până la blocajul financiar. Italia, cea mai afectată dintre țările europene, a anunțat măsuri menite să diminueze impactul economic, între care suspendarea obligativității de a plăti facturile la utilități. Ceea ce nu e cazul României. Or, în aceste condiții, e nevoie ca Uniunea Europeană, pe care deja am invocat-o, trebuie să se responsabilizeze, venind nu doar cu propuneri, ci cu soluții concrete, cu pachete comune de stimulare fiscală și de impulsionare a economiei aflată în moarte clinică. Ceea ce îmi dă fiori este faptul că în România, firmele nu sunt tocmai pregătite pentru o situație de criza celei generată de COVID-19. Mai pe românește, un procent important de firme nu pot boxa de la egal la egal cu o criză de proporții fiindcă nu au o strategie pe măsură. Nu e mai puțin adevărat că aproape 40 de miliarde din bugetul Uniunii Europene au fost puse la dispoziția țărilor membre, dar sunt în asentimentul ministrului francez de finanțe, Bruno Le Maire, că dacă UE lasă Italia să se prăbușească, Europa nu-și va mai reveni.

Cristian FOCȘANU