Uchronii pe Wikipedia

  Cotidianul ”Făclia” deschide, în prezenta ediţie, o suită de articole despre uchronii. Azi aducem în atenţie o prezentare a oraşului Cluj-Napoca din Wikipedia în limba franceză. Autorii uchroniilor din acest material refuză corectarea lor, sub motivul că ar avea „o sursă de autoritate,” pe Cathérine Durandin, cercetător contestabil, cu luări de poziţii partizane, apropiată de Grupul de Dialog Social (GDS) de la Bucureşti.

Subliniem că personalități de prestigiu din mediul academic, cercetători de la Arhivele Statului, veterani de război, oameni de cultură clujeni sprijină luarea de poziţie a cotidianului nostru.
***
Ce este uchronia? E o formă clasică de spălare a creierului. Scopul stratagemei: lumea să perceapă evenimentele istorice nu aşa cum le-a trăit efectiv, în trecut, ci aşa cum le imaginează grupuri de manipulatori, Istoria fiind înlocuită de ficţiune.
„Un articol de la Wikipedia este foarte des prima poartă prin care persoane care nu cunosc deloc un domeniu încearcă să afle câteva generalități despre un subiect din acel domeniu. Scopul oricărei enciclopedii este, de altfel, acela de a educa persoanele care nu știu nimic despre un subiect”, ne spune Wikipedia.
Dar ce ne facem cu uchroniile prin care sunt fixate informaţii falsificate în mentalul colectiv?
Articolul în limba franceză despre Cluj al Wikipediei este precedat de un anunț: „Această pagină a suferit recent un război de editare în cadrul căruia mai mulţi contributori au anulat, mutual, modificările respective. Acest comportament non cooperant este proscris de regula zisă a celor trei revocări. În caz de dezacord, un consens asupra paginii de discuţie trebuie să fie obţinut înaintea oricărei modificări privind acelaşi subiect”.// ”Cette page a subi récemment une guerre d’édition au cours de laquelle plusieurs contributeurs ont mutuellement annulé leurs modifications respectives. Ce comportement non collaboratif est proscrit par la règle dite des trois révocations. En cas de désaccord, un consensus sur la page de discussion doit être obtenu avant toute modification concernant le même sujet”.
Persoaanei care şi-a permis să modifice articolul i s-a suprimat pagina de discuţii şi nu-şi mai poate publica deloc intervențiile în Wikipedia.
Uchroniile din articol au scanalizat intelectuali prestigioşi din ţară şi din străinătate. ”Wikipedia cenzurează orice intervenție care nu îi convine”, spune prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universității ”Babeș-Bolyai” (2012-2020), director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române. „Am făcut în anii trecuţi demersuri – atât Universitatea Babeş-Bolyai cât şi Academia Română – am intervenit în postările unor astfel de voci care conţineau neadevăruri sau interpretări eronate, dar de fiecare dată autorul şi administratorul Wikipedia au suprimat publicarea rectificării noastre.”
Iată inserţia fabulatorie operată de Wikipendia în istoria Clujului:
„Luat de sovietici şi de români în septembrie 1944 Clujul a fost apoi ocupat de sovietici din 1945 până în 1952 şi redat oficial României devenite comuniste la tratatul de la Paris din 1947. Decis să iniţieze naţional-comunismul, promovarea protocronismului, dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu adaugă în 1974 numele antic Napoca la numele de Cluj. Emigranţii unguri în Occident denunţă această politică, contribuind la discreditarea regimului Ceauşescu. În consecinţă, o anume tensiune naţionalistă îşi face loc în 1990, după căderea dictaturii (…) / ”Prise par les soviétiques  et les roumains  en septembre 1944, Cluj fut ensuite occupée par les sovietiques  de 1945 à 1952, et officiellement rendue à la Roumanie devenue communiste  au traité de Paris de 1947. Décidé pour initier son «national-communisme», à promouvoir le protochronisme, le dictateur communiste Nicolae Ceauşescu ajoute en 1974  la dénomination antique de Napoca au nom de Cluj. Les émigrés hongrois en Occident dénoncèrent cette politique, contribuant au discrédit du regine  Ceaușescu. En conséquence, une certaine tension nationaliste se fit jour en 1990, après la chute de la dictature (…)”
Socotim intolerabile inserţiile personajului anonim al Wikipediei care îşi permite să modifice raportul efectivelor militare de pe front: Clujul a fost eliberat de sub ocupaţia horthystă la 11 octombrie 1944, prin luptele crâncene câştigate de soldaţii din cele şapte divizii ale armatei române şi din două divizii ale armatei sovietice. Fantezistul wikipendist îi pune pe români pe locul al doilea: „Luat de sovietici şi de români”.
Important: Clujul nu a fost sub ocupaţia militarilor din soviete între anii 1945 şi 1952. Menţiunea de pe Wikipedia e o falsificare crasă a adevărului.
Fabulatorie este şi formularea privind Tratatul de Pace de la Paris din 1947, semnat între Aliați și statele Axei, la 10 februarie, 1947, în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Prin Tratat, României i-a fost recunoscută contribuţia majoră în scurtarea războiului. Transilvania de Nord, ocupată abuziv de trupele horthyiste în 1940, în urma Dictatului de la Viena, a fost realipită la teritoriul României. Autorul wikipendist ne furnizează utopia că România „devenise comunistă la tratatul de la Paris din 1947” (?).
La fel de important: Despre români nu se poate spune că ar fi fost vreodată naţionalişti. Dimpotrivă, au manifestat toleranţă şi au aplanat paşnic impulsurile unor nostalgici ai segregării pe criterii etnice, sprijinite de grupări xenofobe din afara ţării. Dezinformarea, intoxicarea și manipularea au dominat în prezentarea mediatică a episodului „Târgu-Mureş, martie 1990”, la care face aluzie wikipendistul.
Principiile de funcționare clamate de Wikipédia sunt contrazise de realitate „Fiecare internaut are capacitatea de a modifica articolele. Dacă găsiți o eroare sau nu sunteți de acord cu un conținut, puteți modifica pagina respectând în orice moment regulile de neutralitate ale punctului de vedere” //„Chaque internaute a la capacité de modifier les articles. Si vous rencontrez une erreur ou n’êtes pas d’accord avec un contenu, vous pouvez modifier la page en respectant à tout moment les règles de neutralité de point de vue”). DAR: în momentul în cară vrei să corectezi o ucronie de pe Wikipendia, intri într-un Infern: îţi ies îmediat în cale ”voluntari” mascaţi sub pseudonim, anonimi care te contrazic îndărătnic, te apostrofează, te taxează drept „vandalizator” al site-ului, „răufăcător”, denaturează situaţia şi spun că faci un ”atac personal”, iar în final îţi blocheză, dictatorial, accesul pe site.
Prin urmare, „Enciclopedia Galactică” navigheză cu multe avarii periculoase. Nu e o enciclopedia liberă redactată de cititorii ei, nu e imparțială, precum pretinde, şi nici nu face dovada respectului obligatoriu pentru adevărul istoric.
În colonia tehnologică Wikipedia sunt înregimentaţi sumedenie de scribi, despre care site-ul ne spune că ar fi voluntari. Li se spune „utilizatori” şi pot asuma și misiunea de „administratori” ai site-lui. Toţi scriu sub camuflaj, nu li se cunosc numele reale. Îi cheamă Ladygaga2011, RoLitoral, Wikichild, Nenea hârtia, Ionuţmortu, Prefab05modelu, Biologvistul, Dănicuţu2002, Adiytzu, Turbojet, Cineva Cinevalescu, Iniţzi. Printre ei şi Julieta39, consănţeancă stabilită la Bruxelles, care nu ezită să facă destăinuiri publice nepotrivite: „Acest utilizator are o experiență de wikipedist de 7 ani, 8 luni și 28 de zile. Mi se întâmplă să gândesc deși sunt femeie. Sunt o ființă vie, nu un robot nici o paiață a altcuiva, chiar dacă lucrez în echipă cu câțiva alți contributori. Sunt o persoană pașnică și îngăduitoare, nici fascistă nici antisemită, chiar dacă nu sunt comunistă, şi chiar dacă m-am născut în România (nu am cerut eu această repartizare)”.
Pe site-ul Wikipedia e şi o „Listă de utilizatori care au avut statut de administratori”. Sunt ordonaţi „după data la care le-au fost retrase permisiunile în mod efectiv”: D.evil, inactiv timp de un an de la 4 februarie 2006; permisiuni retrase la 4 februarie 2007; Vlad a demisionat la 21 februarie 2007; Gangleri, inactiv timp de un an de la 20 iulie 2006; permisiuni retrase la 17 octombrie 2007; Pixi a demisionat la 8 noiembrie 2007; Rebel a demisionat la 26 noiembrie 2007; Romihaitza a demisionat la 28 ianuarie 2009; Turbojet, a demisionat la 8 mai 2009; Silenzio76 a demisionat la 16 septembrie 2015; a fost reales și a demisionat din nou la 19 aprilie 2019; Roamata inactiv timp de un an de la 11 februarie 2017; permisiuni retrase la 11 februarie 2018; Adi Japan destituit la 15 decembrie 2015; a refuzat o nouă nominalizare; Accipiter Q Gentilis a demisionat la 17 aprilie 2018.
Scribii Wikipedia recunosc că pe site sunt publicate articole care „necesită atenția unui expert” şi enumeră ca fiind problematice „27 de subcategorii” (?): arhitectură, astronomie, biologie, chimie, drept, economie electrotehnică, fizică, geografie, informatică, inginerie mecanică, istoria religiilor, ISTORIE, literatură, matematică, medicină, mitologie, motoare cu ardere internă, muzică, paleontologie, politică, psihologie, religie, sociologie şi sport. De neînţeles de ce aceste 27 de domenii sunt taxate de scribii Wikipedia drept „subcategorii”! Puzderie de articolele de pe site abundă în erori grosolane de conţinut și în falsuri. Să fie doar prestaţii superficiale ale scribilor? Între conţinutul în limba engleză şi cel în limba franceză ale aceluiaşi articol sunt diferenţe frapantre. Vom reveni.
Carmen Fărcaşiu

Articole din aceeasi categorie

2 Responses to Uchronii pe Wikipedia

  1. Șoangher Mafteuță

    După cum a demonstrat dl. Lucian Boia, în domeniul Istoriei nu există UN SINGUR ADEVĂR !
    Există cel puțin două ! Sau chiar mai multe !

    Vezi observația lui Casandra Peronescu-Libardi.

  2. Casandra Peronescu-Libardi

    România a scurtat războiul , în perioada 23 August 1944- 9 Mai 1945.
    Dar, Romania a PRELUNGIT războiul , în perioada 22 iunie 1941-22 august 1944 !