UBB: O nouă recunoaștere internațională

Universitatea Babeș-Bolyai ocupă prima poziție între universitățile din România incluse în rankingul internațional al universităților QS pentru Europa Emergentă și Asia Centrală (Emerging Europe and Central Asia/EECA), făcut public miercuri, 16 decembrie 2020. În această arie geografică, UBB ocupă poziția 40, din 400 de universități incluse în ranking.

Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internațional al Universităților realizat de QS, contribuind la diferențierea universităților pe plan regional și mondial în funcție de indicatori precum: reputația academică, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, reputația universității în rândul angajatorilor, relevanța internațională a cercetării, impactul web, cadrele didactice cu titlul de doctor, factorul de impact al citărilor în lucrări, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice din acea instituție și perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice.

„Mă bucur să văd că UBB își menține prima poziție între universitățile românești, deoarece QS este unul dintre cele mai importante rankinguri internaționale ale universităților. La nivelul rankingului QS general prezentat în vara anului 2020, din România au fost incluse doar două universități, pe aceeași poziție (801-1000): Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București. Această analiză QS regională (EECA) detaliază nivelul de analiză QS general, reliefând astfel diferențe care nu se observă atunci când analiza este mai generală” – declară rectorul UBB, prof. dr. Daniel David.

În opinia sa, dacă România dorește o competitivitate globală, nu doar regională, universitățile românești trebuie susținute prin „programe dedicate, care să încurajeze concentrarea resurselor academice și diferențierea misiunilor”, cu susținere financiară adecvată și legislație modernă.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sari la conținut