UBB: Cursuri internaționale și laboratoare virtuale, în colaborare cu Universitatea de Tehnologie Chemnitz

Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat că va începe, în anul 2021, împreună cu Universitatea de Tehnologie Chemnitz, un proiect de organizare a unor cursuri comune de master și laboratoare virtuale care să integreze noile paradigme de predare și cercetare online.

„Proiectul, finanțat de DAAD ,„Advanced Functional Materials international” (AFMint), începe la Universitatea de Tehnologie Chemnitz ca proiect comun derulat de Biroul Internațional, Catedra de Fizică a Semiconductorilor și Catedra de Chimie Coordinativă, având ca obiectiv dezvoltarea a două module de master internaționale împreună cu reprezentanții UBB, prof. univ. dr. Romulus Tetean (Facultatea de Fizică) și prof. univ. dr. Cristian Silvestru (Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică). În modulele internaționale, lectorii și studenții de la ambele universități vor participa la aceleași cursuri, prelegerile vor avea loc simultan, vor fi transmise în direct în sala de curs a universității partenere sau sălile de seminar vor fi conectate prin intermediul sistemelor de videoconferință pentru a forma o sală de seminar comună. În cadrul exercițiilor practice, studenții celor două universități vor realiza proiecte comune și vor utiliza săli de lucru și învățare digitală comune, precum și alte instrumente digitale” – precizează reprezentanții universitățiii clujene.

Potrivit acestora, la finalul proiectului, conceptele și experiențele didactice dezvoltate vor fi puse la dispoziția altori profesori de la Universitatea de Tehnologie din Chemnitz și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și celor de la alte universități, pentru a-i sprijini în implementarea propriilor module internaționale.

Proiectul face parte din categoria de propuneri „Colaborare academică virtuală internațională” (IVAC), prin care Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) răspunde provocărilor crizei generate de pandemia de COVID-19 pentru internaționalizarea învățământului superior. Scopul este de a conecta capacitățile dezvoltate la universitățile germane de predare și învățare digitală cu măsurile de internaționalizare (internationalization @home). Proiectul AFMint de la Universitatea de Tehnologie Chemnitz este unul dintre cele aproape 50 de proiecte selectate și finanțate cu aproximativ 5,5 milioane de euro de Ministerul german al Educației și Cercetării, în care sunt dezvoltate acum module internaționale, amintește sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut