UBB Cluj absoarbe Universitatea “Eftimie Murgu”

Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca ar putea fuziona cu Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa. Motivul care stă la baza fuziunii sunt tendinţele de la nivel global al instituţiilor de învăţământ superior, care tind să formeze consorţii, în faţa cărora universităţile mici nu au nici o şansă.
La nivelul Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa a fost aprobată o propunere de iniţiere a unor negocieri cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în perspectiva unei fuziuni prin absorbţie. “Ceea ce ne-a determinat să facem acest pas este viitorul pe care îl anticipăm pentru sistemul de învăţământ din România, care încearcă să se alinieze la cerinţele Uniunii Europene. Sunt deja trei centre universitare care fac parte din consorţii universitare internaţionale. Pentru a nu risca soarta învăţământului superior reşiţean, credem că este mai bine să fim parte a unui centru universitar de prestigiu, nu doar la nivel naţional, cât şi internaţional. În felul acesta, vom avea garanţia învăţământului superior de calitate la Reşiţa”, a declarat rectorul Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, Andrade Bichescu. Acesta susţine că motivele care ar sta la baza fuziunii ar fi tendinţele de la nivel global al instituţiilor de învăţământ superior, care tind să formeze consorţii în faţa cărora universităţile mici nu ar avea practic nici o şansă. Mai exact, în aceste consorţii vor intra marile universităţi, marile centre universitare, iar universităţile mai mici vor răzbi mai greu, dacă nu chiar vor avea un obiectiv imposibil de atins. Conducerea universităţii reşiţene consideră că în acest fel s-ar putea ridica ştacheta calităţii şi ar putea oferi o garanţie în plus calităţii actului didactic, iar în acest fel, să păstreze acasă, la Reşiţa, cât mai mulţi absolvenţi de învăţământ preuniversitar.
“Putem să oferim o încredere mai mare tineretului de a rămâne aici, acasă, pentru a contribui la reconstrucţia comunităţii în care trăim cu toţii. În ultima perioadă, am observat cu toţii că lucrurile au început să se schimbe, universitatea a început să-şi recâştige încrederea în rândul comunităţii şi sperăm să putem trece la un nivel superior în perioada imediat următoare”, a afirmat Andrade Bichescu. În 1971, la Reşiţa a fost înfiinţat Institutul de Subingineri, subordonat iniţial Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara. În 1990 s-a înfiinţat Facultatea de Inginerie, subordonată aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, iar în anul 1992 s-a înfiinţat Universitatea “Eftimie Murgu”, autonomă faţă de Politehnica timişoreană.
La începutul anului universitar 2019, Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa avea peste 1.300 de studenţi, dintre care 600 sunt “boboci”. Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa nu figurează printre cele 17 instituţii de învăţământ superior aflate în clasamentul celor mai bune 300 în QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia. Ierarhie în care figurează două universităţi clujene, “Babeş-Bolyai” şi Universitatea Tehnică.
Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie