UBB: Burse pentru cursuri de antreprenoriat

Foști militari din Armata Română și tineri care trăiesc în mediul rural sau doresc să dezvolte o afacere în mediul rural au participat, în luna noiembrie 2018, la un training intensiv de antreprenoriat, coordonat de Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Acest proiect pilot este rezultatul colaborării de succes dintre Fundația Prințul de Wales și UBB, expresie a implicării universității în comunitate, prin dezvoltarea de programe de formare continuă de înaltă calitate. Ca o universitate orientată world-class, UBB are dezvoltate toate cele trei misiuni principale: generarea de cunoaștere (prin cercetare), diseminarea cunoașterii (prin educație – predare/învățare) și utilizarea cunoașterii (prin transfer inovativ și outreach), recunoscute ca atare și în clasamentele internaționale ale universităților, unde UBB ocupă primul loc din țară. Punând cercetarea în centrul procesului academic, educația la UBB devine modernă, cu tehnici de predare/învățare interactive și cu servicii către comunitate inovative și cu un nivel ridicat de calitate” – se arată într-un comunicat al UBB, remis, marți, presei.

Conform comunicatului, „pornind de la acest profil academic competitiv al UBB și pentru a continua experiența de colaborare pozitivă”, Fundația Prințul de Wales oferă încă 50 de burse pentru alte două serii de traininguri de antreprenoriat în cadrul UBB. „Trainingul este foarte util și pentru cei care au nevoie să își consolideze abilitățile de management, de marketing și/sau de implementare de strategii, implicând formatori cu experiență în educația adulților”, afirmă inițiatorii programului.

Data limită pentru înscrieri (la Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă al UBB) este 18 ianuarie 2019.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.