UBB: Acord de parteneriat cu lideri ai mediului de afaceri italian

Universitatea Babeș-Bolyai și consorțiul Italian Confindustria Romania au semnat, în premieră pentru mediul universitar românesc, un acord de parteneriat al cărui obiectiv final este crearea în România a primului Centru de excelență bazat pe colaborarea Italian Confindustria și o universitate românească.

Acordul semnat de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, și de președintele Confindustria România, Giulio Bertola, în prezența reprezentanților principalelor companii italiene de pe piața românească (ex. Intesa SanPaolo Bank, Pirelli Tyres Romania, Unicredit Bank, Technology Reply Romania, Ifis Finance, FSP Global Group e Studio Antico e Partners), prevede, alături de obiectivul general al Centrului de excelență, inițierea unor programe noi de master și doctorat, extinderea și intensificarea colaborărilor dintre UBB și universitățile din Italia, precum și programe de burse dedicate studenților UBB. De asemeni, noua colaborare cuprinde organizarea unei dezbateri anuale pe tema nevoilor și provocărilor mediului economic, social, educațional și sanitar din România.

„Italian Confindustria este un consorțiu puternic de companii de referință și/sau dinamice în mediul socio-economic, aflat în mod natural în relație cu multe universități din țară și din afara țării. Dincolo de o serie de angajamente specifice, adesea standard pentru relația cu diverse universități, mă bucur însă că Italian Confindustria Romania a înțeles rolul UBB în peisajul național și internațional și, în consecință, alături de aceste angajamente specifice, vom înființa împreună primul Centrul de excelență implicând în țară Italian Confindustria Romania și o universitate românească (și anume UBB). Centrul va fi cadrul coordonării angajamentelor specifice și generării unora noi, dar și un hub inovativ de tehnologii și servicii. Îi mulțumesc prorectorului responsabil cu mediul socio-economic, conf. univ. dr. Christian Săcărea, pentru organizarea și coordonarea acestui demers”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Prezentă de 20 de ani în spațiul economic românesc, Italian Confindustria România este reprezentanta principalelor firme din România cu capital parțial sau total italian, asigurând peste 30000 de locuri de muncă. Membră a Confindustria Italia, asociația din România a fost recunoscută oficial ca patronat de către autoritățile românești, participând astfel la dezbaterile politicilor publice în domeniul social-economic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut