U Cluj riscă sancțiuni după scandările xenofobe din meciul cu Sepsi

Meciul dintre U Cluj și Sepsi, de luni, a fost întrerupt timp de zece minute de arbitrul Sebastian Colțescu în urma scandărilor și bannerelor considerate xenofobe ale galeriei Universității.

Patronul echipei Sepsi a declarat la finalul partidei că regretă cele întâmplate și că fotbalul ar trebui să unească, nu să dezbine.

„În fotbal nu trebuie să existe ură. Fotbalul este făcut pentru spectacol. Fotbalul trebuie să ne unească, nu să ne învrăjbească și să facă asemenea chestii. Nu cred că are rost să comentez eu. S-a văzut foarte clar, lucrurile trebuie să intre în normal pentru că suntem în secolul 21. Deja nu mai sunt afectat, nu e prima oară, dar nu e un lucru frumos”, a spus patronul celor din Sfântu Gheorghe.

Rămâne de văzut dacă și ce a consemnat în raportul său observatorul partidei de pe Cluj Arena. Dacă vor fi sesizate comisiile de disciplină ale Ligii Profesioniste de Fotbal, U Cluj ar putea fi sancționată pentru evenimentele din partida de luni cu închiderea porților stadionului la următorul meci pe teren propriu, suspendarea terenului pentru una sau mai multe etape, sau cu o simplă amendă.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.