„U” Cluj, învinsă înainte de primul meci oficial al anului

Studenii” lui Costel Enache cu fost învinși, miercuri, de SCM Zalău, în cel de-al șaselea amical al Universității din acest an, iar pe 10 februarie încearcă să treacă de UTA Arad, în „optimile” de finală ale Cupei României.

 

În ultimul amical înainte de primul meci oficial al acestui an, cel cu UTA Arad, din „optimile” de finală ale Cupei României, programat pe 10 februarie, Universitatea Cluj a fost învinsă de SCM Zalău, formație ce activează în Liga a 3-a. Partida s-a disputat pe terenul sintetic din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, iar zălăuanii s-au impus cu 2-1, după ce Universitatea a deschis scorul, în minutul 8, prin Telcean, care a marcat cu un șut puternic, după un corner executat de Ribeiro. Universitatea a fost aproape de a-și majora avantajul, dar Pârvulescu a șutat puțin peste transversală. Zalăul a restabilit egalitatea la jumătatea primei reprize, după o lovitură liberă executată de Florin Istrate. Universitatea a avut o nouă șansă de a trece în avantaj, dar șutul lui Riberio a lovit bara porții adverse. Oaspeții au marcat golul victoriei imediat după pauză, Muțiu, portarul clujenilor, fiind surprins cu un lob. Universitatea a mai avut o bară, prin Filip, jucător intrat pe teren în minutul 62. Mult mai rea decât această înfrângere este accidentarea lui Telcean din prima repriză, acesta părăsind terenul în minutul 32 și înlocuit cu Răuță, jucător transferat la începutul acestui an. Universitatea a început meciul în formula Muțiu – Telcean, Dican, Luchin – Pîrvulescu, Acka, Negrean, Taub – Ribeiro, Ogbu, Meșter. Au mai evoluat Răuță (min. 34), Golan (min. 45), Rus (min. 55), Filip (min. 62), Chacana (min. 62), Ștefănescu (min. 68), Pop (min. 68), Gorcea (min. 70), Damian (min. 79/ atacant aflat în probe). De la reluarea pregătirilor, echipa antrenată de Costel Enache a învins CS Tunari și Unirea Ungheni, cu același scor, respectiv 5-0, apoi echipa secundă a celor de la FC Voluntari cu 4-1, dar a pierdut disputele cu Rapid București, scor 0-1, și CSA Steaua București, scor 1-4. Toate aceste partide s-au disputat în cantonamentul „studenților” de la Mogoșoaia.

CFR Cluj joacă în mâine seară cu Viitorul Constanța

Edi Iordănescu speră să prelungească seria de invincibilitate a campioanei României, care mâine seară întâlnește, pe teren propriu, de la ora 20, Viitorul Constanța, în epilogul etapei a 21-a din cadrul sezonului regulat al Ligii 1. Antrenată în prezent de Mircea Rednic, Viitorul s-a abonat la rezultate de egalitate, având cinci consecutive. Parcurs care a stârnit nemulțumirea fostului internațional Gică Popescu, membru în staff-ul administrativ al constănțenilor. ”Decât cinci egaluri, mai bine trei victorii și două înfrângeri”, a fost concluzia celui poreclit „Baciul”. CFR are o singură victorie în fața Viitorului în ultimele cinci meciuri directe.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut