U Cluj, încă două puncte irosite pe teren propriu!

U Cluj n-a reușit decât un rezultat de egalitate, scor 0-0, din confruntarea cu Petrolul Ploiești de pe Cluj Arena, desfășurată sâmbătă în prima etapă a returului SuperLigii. Astfel, după înfrângerea cu FC Voluntari de săptămâna trecută, ”alb-negrii” au mai pierdut încă două puncte pe Cluj Arena, ratând o nouă șansă de a ajunge pe locurile de play-off.. După o primă repriză echilibrată, clujenii au rămas în 10 în min.62, când Vali Gheorghe, intrat de doar cinci minute în teren, a fost eliminat de centralul partidei după o lovitură cu cotul asupra unui adversar. Până la final, ambele echipe au avut ocazii bune de a marca, însă tabela a rămas nemodificată.

Echipele de start:

U Cluj: Iliev – Oancea, Pițian, Mitrea, Vătăjelu – Cîmpanu, Doukoure, Nistor, Simion – Popa, Stoica

Petrolul: Zima – Dumitriu, Pedro, Meijers, Huja – Doua, Jefferson, Diomande, Jair – Musi, Grozav
REZERVE: Eșanu, Garutti, Radu, Seto, Abuashvili, Rădulescu, Vraciu, Răducan, Roman

Circa 4.000 de spectatori sunt în tribunele Cluj Arena pentru acest meci. Prima ocazie mare a meciului aparține clujenilor, în min.16, când Stoica a reluat cu capul în plasa laterală după o centrare excelentă a lui Nistor. Jair a scos de pe linia porții după lovitura de cap trimisă de Popa, în min.17! O nouă ocazie bună de gol irosită de Popa, în min.28, care a trimis peste transversală dintr-o poziție excelentă! Huja, min.34, trimite primul șut al Petrolului pe spațiul porții clujene, dar Iliev a reținut cu siguranță. Cîmpanu șutează din marginea careului, min.40, balonul iese însă în aut de poartă. Pauză.

Nicio schimbare la U Cluj, la pauză. Musi șutează puternic de la distanță, în min.56, dar mingea trece puțin pe lângă bara porții lui Iliev. Prima schimbare la U Cluj, în min.57: intra Vali Gheorghe, în locul lui Cîmpanu. Cartonaș rosu pentru noul intrat, în min.62! Vali Gheorghe, eliminat după doar cinci minute de la intrarea în joc! Încă două schimbări la U, în min.67: ies Vătăjelu și Simion, intră Peteleu și Szilaghi. Ocazie mare de gol a lui Doukoure, în min.70, al cărui șut de la distanță este respins greu în corner de portarul Petrolului! Iliev scoate excelent de sub bară mingea trimisă de Diomande, în min.75! Stoica reia în plasa laterală, în min.81. Ultimele modificări la clujeni, în min.83: au intrat Manu și Filip, au ieșit Popa și Doukoure. Final de meci.

Etapa următoare, pe 25 noiembrie, U Cluj va avea o deplasare extrem de complicată în Giulești, împotriva Rapidului.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut