Au crescut înmatriculările de autovehicule noi

Peste 10.190 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în decursul lunii mai din acest an, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor arată că, din totalul înregistrărilor raportate în luna mai, 8.221 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere în comparaţie cu luna similară din anul precedent este de aproape 15%.

Topul primelor cinci mărci este condus de Dacia – cu 1.890 de unităţi, urmată de Skoda (877 unităţi), Renault (744), Ford (590) şi Toyota (531).
Însă, pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi înregistrează o scădere generală de 9,1%, comparativ cu intervalul ianuarie – mai 2020.
Pe de altă parte, numărul autoturismele rulate, cu cele 167.101 de unităţi înmatriculate din ianuarie până la finele lunii mai, a crescut cu 7,8%, raportat la perioada similară a anului trecut.
Tot în mai, au fost înmatriculate 1.970 de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), în creștere cu 38,1% faţă de luna mai 2020, majorarea din primele cinci luni ale anului în curs fiind de 28,4%.
Și la categoria motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) noi a fosst consemnată o creştere de 55,8% în mai, pe un volum de 550 de unităţi, precum şi o majorare de 54,9% de la începutul anului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut