”U” Cluj, egal fără goluri cu Hermannstadt, la Mediaș

FC Hermannstadt și ”U” Cluj au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată marți seara la Mediaș, în cadrul etapei a IV-a a play-offului Ligii a II-a.

Erik Lincar a început meciul cu Ely Fernandes pe banca de rezervă, pentru prima dată de la venirea acestuia la Cluj. În min.6, Gorcea a respins primul șut la poartă al gazdelor trimis de Petrescu. Un nou șut de la distanță al gazdelor vine în min.22, prin Călin Popescu, însă portarul clujenilor este din nou la post. U Cluj se mulțumește să se apere și nu pune deloc în pericol poarta sibiană, dar încasează trei cartonașe galbene în primele 25 de minute, prin Balgiu, Ciobanu și Ribeiro. În min.36 vine și prima ocazie mare de gol a meciului: Petrescu șutează puternic din mijlocul careului de 16 m, dar balonul se izbește de capul lui Balgiu, care a fost efectiv făcut KO. În min.42, gazdele au o nouă oportunitate de a înscrie, dar șutul lui Paraschiv, cu poarta goală în față, este total defectuos. La faza imediat următoare, U Cluj are și ea o șansă uriașă de gol, dar șutul deviat al lui Ribeiro nimerește bara, balonul revine în careu la Boiciuc, dar acesta șutează peste poartă!

La pauză, Erik Lincar face două modificări, introducându-i pe teren pe Hofman și pe Ely Fernandes, în locul lui Ribeiro, respectiv Ciobanu. În min.61, o nouă modificare la U Cluj: iese Tescan și intră Haită. Nimic notabil în ce privește fazele de joc până în min.72, când gazdele trimit și ele în bară, după lovitura de cap a lui Călin Popescu. Peste doar un minut, Gorcea își salvează echipa respingând extraordinar în corner, de sub transversală, șutul bombă trimis de Bejan de la 25 de metri. În min.74, Lincar mai face o schimbare: iese Balgiu și intră Ioan Filip, iar cu patru minute înainte de final îl introduce în teren și pe Vali Alexandru, în locul lui Boiciuc. Niciuna dintre formații nu mai forțează, iar partida se încheie nedecis, 0-0, probabil și obiectivul principal al celor doi antrenori înainte de fluierul de start.

Etapa următoare, ”U” Cluj va juca pe teren propriu împotriva Concordiei Chiajna.

Clasamentul play-offului după primele patru etape:

1.Petrolul 54 pcte

2.Hermannstadt 49 pcte

3.U Cluj 48 pcte

4.Steaua 42 pcte

5.Concordia 40 pcte

6.Slobozia 35 pcte

Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut