U Cluj cu gândul doar la victorie în meciul cu Voluntari. Sabău: ”Vrem să jucăm barajul de Europa”

U Cluj joacă, duminică, ultimul meci din play-out-ul SuperLigii, în deplasare cu FC Voluntari. ”Alb-negrii” trebuie să se întoarcă victorioși acasă pentru a putea juca meciurile de baraj pentru calificarea în sezonul următor al Conference League.

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, spune că așteaptă o reacție pe măsură a jucătorilor săi, mai ales ținând cont de faptul că ar trebui luată o revanșă împotriva celor care au împiedicat accesul echipei în play-off.

”Ne dorim foarte mult să încheiem cu o victorie, să terminăm în primele zece echipe, și să putem juca barajul. Cred că asta ar fi o performanță, ținând cont de faptul că anul acesta a fost unul, așa, cu momente superfrumoase, cu altele mai puțin bune în vare lucrurile nu au mai funcționat. Au fost acele momente cheie în care am pierdut niște obiective. Astfel, intervine, vrând nevrând, acea stare de nemulțumire, de neîncredere. Important este, însă, că și anul următor, această echipă va juca în prima ligă, ceea ce consider că este foarte important. O experiență în plus pentru toată lumea. Am și eu acum posibilitatea să preiau echipa de la început, să încep pregătirea de la zero cu toți, și să încep eu campionatul. E un avantaj pentru mine, pentru că știți că am venit de două ori în momentele grele, anul trecut, în ianuarie, echipa era pe ultimele locuri, anul acesta am venit după 6 etape  și erau doar șase puncte în clasament, și tot timpul cu alți jucători. N-a fost nici pentru mine simplu, dar, repet, au fost și momente chiar frumoase. Dacă câștigăm cu Voluntari, cred că putem considera acest sezon unul destul de bun.

S-au vehiculat în ultimele zile și mai multe nume de antrenori. Am clarificat niște lucruri în discuția pe care am avut-o cu cei din club, le-am lăsat varianta să aleagă dacă aveau o variantă mai bună pentru antrenor. Nu s-a pus problema să se renunțe la serviciile mele, și s-a coonsiderat că a fost un campionat undeva pe la 80 la sută reușit.

S-a discutat și despre jucători noi, după cum s-a vehiculat și că Sabău va renunța la jucători importanți. Nu s-a luat nicio decizie, am această resppnsabilitate și îmi voi asuma și jucătorii la care voi renunța, dar numai după ce s-au terminat toate meciurile. Vom face atunci o analiză, și vom vedea exact jucătorii la care vom renunța. Avem o listă de mulți jucători pe care noi vrem să-I aducem, dar cu mulți dintre ei încă nici nu s-a discutat. Trebuie, sigur, să definim și un sistem de joc, să avem jucători care pot să pună în practică ceea ce-mi doresc, dacă vom aborda meciurile defensiv, pe două linii, sau vom încerca să jucăm fotbal, așa cum am făcut-o în foarte multe momente. Pentru asta ai nevoie de timp și să găsești jucătorii potriviți, liberi de contract, nu pe care să plătim bani. Acesta este nivelul în momentul de față.

Îmi doresc o revanșă la Voluntari, sper ca și jucătorii să gândească la fel. De la ei trebuie să vină această mare dorință de a-și lua o revanșă. Vreau să văd o reacție din partea lor, mai mult curaj de a juca, pentru ca la ultimul meci am jucat cu teamă contra lor.

Ei vor fi foarte motivați, e foarte riscant pentru ei, sunt la jocul rezultatelor, au puține puncte și orice se poate întâmpla. E o echipă matură, nu știu cum a ajuns să lupte la retrogradare. Poate presiunea nu e atât de mare pe noi, dar și noi trebuie să fim foarte motivați”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, vineri la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Voluntari.

Ultimele meciuri din play-out se vor desfășura, toate, în aceeași zi, și la aceeași oră, duminică, de la ora 21.30.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut