U Cluj a scos doar un punct la Slobozia, în cel mai slab meci al anului

Fotbaliștii de la U Cluj au terminat la egalitate la Slobozia și au ratat o șansă uriașă de a se apropia la doar patru puncte de liderul clasamentului, Petrolul Ploiești, care a pierdut sâmbătă, în Ghencea, cu Steaua București.

Partida cu Unirea nu a început deloc bine pentru alb-negrii, care s-au văzut conduși încă din min.13, după reușita lui Afalna care a reluat cu capul în poartă din marginea careului mic. A fost primul gol încasat de U Cluj în 2022. În min.22, Gherghiceanu ratează desprinderea pentru gazde, însă trimite cu capul mult peste poarta apărată de Gorcea. Peste alte cinci minute, Tescan pătrunde în careu însă este faultat din spate de Ionuț Coadă, iar arbitrul indică punctul cu var. Ely Fernandes execută puternic pe centrul porții, și este 1-1. A fost o repriză slabă a Universității, care nu a mai arătat determinarea din primele partide ale acestui an în fața celei mai slab cotate echipe a play-offului.

Repriza a doua începe însă perfect pentru clujeni. În min.47, Filip este faultat la 20 de metri de poarta gazdelor, iar Vali Alexandru reușește o execuție impecabilă, ducând U Cluj în avantaj pe tabela de marcaj. Jocul clujenilor nu se schimbă însă deloc în bine, ba, dimpotrivă, gazdele pun o presiune mare pe careul lui Gorcea. Erik Lincar face primele modificări în 67, introducându-i pe teren pe Balgiu și Boiciuc, în locul lui Tescan și Vali Alexandru. Inevitabilul se produce în min.72. Corner pentru Slobozia executat de Toma, Coadă reia spre poartă, Gorcea respinge, dar Greu împinge mingea în plasă din fața porții, 2-2, iar lucrurile erau deja extrem de complicate pentru clujeni. Lincar mai face o mutare, iese Ely Fernandes, și intră Ribeiro, în min.86, însă până la finalul partidei nu se mai întâmplă nimic notabil, astfel că partida se încheie la egalitate, 2-2, după cea mai slabă prestație a Universității din acest an

Universitatea Cluj a început partida cu următorul 11: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – I. Filip, Romario Pires (cpt.) – Tescan, Ely Fernandes, Hofman – Val. Alexandru

După două meciuri în play-off, U Cluj a obținut două rezultate de egalitate, în timp ce contracandidata la locul 2, Hermannstadt, a reușit două victorii, și s-a instalat pe locul doi în clasament, la doar trei puncte de liderul Petrolul Ploiești. Etapa următoare, joi 7 aprilie, U Cluj va juca pe teren propriu cu Steaua București, iar Petrolul primește, pe teren propriu, vizita celor de la Hermannstadt, în derby-ul etapei, partidă care se va juca miercuri, 6 aprilie.

Clasament play-off:

1.Petrolul 50 pcte

2.Hermannstadt 47 pcte

3.U Cluj 44 pcte

4.Steaua 41 pcte

5.Concordia 37 pcte

6. Slobozia 34 pcte

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut