„U” Cluj a primit o dublă amendă substanțială

După cum menționează handbalmania.ro, Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Federației Române de Handbal a dictat, în ultima ședință, amenzi record. Mai exact 8, în valoare totală de 14.600 de lei. Principala ”victimă” a fost clubul Universitatea Cluj-Napoca, gruparea ardeleană primind 2 amenzi în valoare totală de 9.500 de lei ! Universitatea Cluj a fost sancționată cu 8.000 de lei în urma unui meci disputat în luna noiembrie 2021, din Divizia A masculină, cu Minaur II Baia Mare, ”pentru nerespectarea cerințelor de vârstă și de participare efectivă la joc”, iar a doua amendă este legată de scrisoarea pe care managerul echipei, Liviu Hossu, a redactat-o după meciul cu Potaissa Turda. Conducătorul clujean a făcut un apel la solidaritate în fața arbitrajelor potrivnice, însoțindu-și mesajul de mai multe clipuri cu faze din partida menționată. ”Domnilor, nu se mai poate. Ne-ați abandonat pe noi cei care cu entuziasm am pășit pe parchet la vârste fragede, ne-ați dat pe un rezultat, pe un loc în clasament. Visul nostru este să dăm totul pe teren și sa acceptăm rezultatul, să strângem mâna adversarilor din teren, a prietenilor pe viață din afara lui. Vă rog să vă amintiți că și voi ați fost copii, că și voi ați căutat repere în cei mai mari și nu v-au dezamăgit. Prezentul este al vostru, viitorul al copiilor voștri. Majoritatea ne-ați bătut, ați fost mai buni, v-am strâns mâna privindu-vă în ochi. Dacă retrogradăm, vom munci mai mult ca să vă reîntâlnim pe parchet. Pata asta pe handbalul românesc, arbitrajele dezastruoase, sunt cele care va frustrează și vă taie orice elan. Cum vă uitați în ochii jucătorilor când știți că au fost mai buni, dar fluierul i-a pus în genunchi?”. Este doar un rezumat al scrisorii.

Dinamo a egalat Potaissa Turda în clasament fără să joace

În aceeași ședință, s-a decis că ultima clasată în Liga Națională, CSM Alexandria să piardă cu 0-10 partidele cu Steaua și Dinamo București, la care nu s-a prezentat săptămâna trecută din cauza infectărilor cu Covid. În aceste condiții, Dinamo acumulează 48 de puncte, la fel ca și Potaissa Turda, dar campioana are încă două meciuri mai puțin disputate decât formația antrenată de Horațiu Gal. Dinamo poate reveni pe primul loc al clasamentului dacă se impune sâmbătă, în derby-ul cu HC Dobrogea Sud Constanța.

 

Cristian FOCȘANU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut