„U” a scăpat de Machado

• Brazilianul zice că l-a prins pe Dumnezeu de un picior, după ce Steaua l-a împrumutat pe 6 luni, dar tare mă tem că acesta va juca pentru bucureşteni mai mult pe play-station

Oferta Stelei pentru Machado, 6 luni în roş-albastru, a venit la timp pentru atacantul brazilian, care şi-a pus fanii Universităţii Cluj în cap, după gestul pe care l-a făcut la finalul semieşecului cu CS Mioveni. Concret, fotbalistul carioca le-a arătat degetul mijlociu suporterilor care l-au contestat. Mă întreb ce o să facă Machado după ce îi expiră şederea la Steaua ? Şi nu întîmplător am scris şedere. Parcă mi-l şi imaginez pe bietul Machado cum va contoriza minutele petrecute pe banca de rezerve a Stelei. Un lucru e sigur, el la Universitatea nu va avea linişte. Poate doar în cazul în care îşi va cere scuze, cu degetul mijlociu în…fund. Machado n-a învăţat, încă, că la „U” nu e indicat să te pui rău cu fanii. Şi nu e bine să ai gura mare, mai ales dacă nici n-ai rupt porţile echipelor adverse. Machado a marcat un gol în cele 12 partide în care a jucat, aşa că nu e o pierdere prea mare pentru „studenţi”.

    Şi CFR se desparte de Ionuţ Rada
Divorţul dintre fotbalist şi clubul feroviar era inevitabil, în condiţiile în care Rada a devenit a patra soluţie pentru postul de fundaş central. Jucător de bază în mandatul lui Sorin Cîrţu, antrenor care a mizat la CFR pe autohtoni, Ionuţ Rada a ajuns spectator de lux la meciurile clujenilor în era Jorge Costa. Şi nu exagerez cu nimic. Rada a fost văzut de cele mai multe ori în tribunele stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” decît pe banca de rezerve. Numai suspendarea lui Cadu şi accidentarea lui Nuno Diogo l-au determinat pe Jorge Costa să apeleze la serviciile lui Ionuţ Rada în meciul cu Astra Ploieşti. Concret, CFR şi-a dat acordul pentru împrumutul lui Rada pe 6 luni la formaţia cipriotă Apollon Limassol, antrenată de românul Mihai Stoichiţă.
Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.