Turismul românesc este sublim, dar lipseşte aproape cu desăvârşire

Viorel DĂDULESCU

Haideţi să împărţim turismul din România în două segmente: unul făcut de români, adică de noi, şi celălalt făcut de străini. Deocamdată, pentru o bună parte dintre noi, turismul ăsta autohton e cam scump. Pentru ceilalţi, pentru străini, pare a fi neatractiv. Şi totuşi, turismul făcut de români susţine majoritatea afacerilor din acest sector economic.

După cum arată datele statistice, în primele opt luni ale anului, în ceea ce se numeşte, generic, “structuri de cazare turistică” (denumire care include hoteluri, hosteluri, pensiuni etc), au ajuns 7.466.300 de cetăţeni, dintre care peste trei sferturi (77,8%) au fost români şi numai 22,8% au fost străini. Diferenţa este mult mai mare dacă se ia în calcul numărul de înnoptări. Mai simplu spus, cîte nopţi stă cineva într-un hotel. Românii deţin 81,5% din numărul de înnoptări, iar străinii – ce a mai rămas. În aceleaşi “structuri de cazare”, un român a stat, în medie, două zile şi jumătate, în timp ce un străin a locuit acolo doar două zile. Evident, şi un român şi un străin plătesc aceiaşi bani pentru cazare. Şi totuşi, românii au fost şi sunt, de departe, cei mai mulţi. Oare de ce se întâmplă asta?

Una dintre posibilele explicaţii este că, până la urmă, puţini dintre turişti (indiferent ce naţie au) ajung în hotelurile româneşti pentru ca să-şi petreacă în concediul în locaţia cu pricina. Ajung acolo din cu totul alte motive. Pentru afaceri, spre exemplu. În interes de serviciu, altfel spus. Sau din motive – oricât de ciudat ar părea – medicale. Vin la un medic, şi spitalele nu internează toţi pacienţii. Sau vin la cineva deja aflat în spital. Sau merg într-o staţiune, pentru tratament. Sau vin la copii ajunşi la facultate. Din păcate, puţini (şi români şi străini) ocupă o cameră de hotel în vacanţă. O fac mai degrabă din motive legate de orice altceva decât de distracţie. Şi este de înţeles de ce este aşa. Avem servicii ca vai de lume, oportunităţi de relaxare sau divertisment invizibile şi preţuri mai mari sau măcar comparabile cu cele din alte ţări. Să ne gîndim doar cum este în Grecia, Bulgaria, sau chiar Turcia – ţară care, cu toate atentatele şi tulburările politice din ultima vreme ne depăşeşte cu mult (şi) din acest punct de vedere.

De altfel, cine nu ne depăşeşte? Diferenţa între ce se întâmplă la noi şi prin alte ţări ale Europei este imensă. Dacă luăm în calcul tot numărul de înnoptări, lider european este Spania (cu 251,9 milioane de asemenea atitudini), urmată de Italia (179,6 milioane), Franţa (132,2 milioane), Marea Britanie (116,7 milioane) şi Austria (78,1 milioane). Noi, cu 3,5 milioane de înnoptări, ne aflăm undeva pe la coadă. Ne depăşesc, într-un nedorit clasament al neatractivităţii turistice, doar Letonia şi Lituania. Două ţărişoare care, luate împreună, au o suprafaţă de 129.789 kilometri pătraţi, faţă de 238.391 câţi avem noi şi, evident, deţin mult mai puţine “structuri de cazare”. Dacă socotim lucrurile şi din acest punct de vedere, ne situăm, liniştiţi, pe ultimul loc în Europa. Sau, dacă doriţi să formulăm altfel, suntem pe primul loc de la coadă.

Aşa că, din nefericire, oricât de sublim visăm noi să fie turismul românesc, deocamdată el ne lipseşte aproape cu desăvîrşire.