Turda: Au sosit banii pentru spital şi pentru parcul zoologic

Bugetul Turzii s-a îmbogăţit cu aproape 5 milioane de lei. Mai precis, potrivit rectificării de buget aprobate de către Consiliul local în şedinţa ordinară de joi, 24 iulie, în vistieria Turzii au intrat aproape 4,76 de milioane de lei. Din această sumă, circa 650 de mii de lei reprezintă bani obţinuţi prin suplimentarea veniturilor proprii. Restul sumei vine de la bugetul statului.

Astfel, Ministerul Mediului a alocat ceva mai mult de 1 milion de lei pentru continuarea lucrărilor de extindere şi reamenajare a Parcului Zoologic şi de Agrement din Turda. De la Ministerul Sănătăţii au ajuns cele aproape 2 milioane de lei, bani destinaţi reabilitării pavilionului central de la Spitalul municipal şi dotării cu aparatură medicală a acestei instituţii sanitare.

În virtutea unui contract de finanţare încheiat în 27 iunie între autorităţile turdene şi Ministerul Dezvoltării Regionale, s-au alocat ceva mai mult de 444 de mii de lei pentru izolarea exterioară a blocurilor. Banii s-au repartizat de la Guvern, în cadrul Programului naţional multianual pentru creşterea performanţelor energetice ale blocurilor de locuinţe.

Din sumele ce au suplimentat veniturile bugetului local s-au mai alocat bani pentru cheltuielile materiale ale bibliotecii publice (38 de mii de lei), pentru întreţinerea zonelor verzi din oraş (290 de mii de lei), pentru asistenţa socială (68,4 mii lei), pentru cantina de ajutor social (150 de mii de lei) pentru iluminatul public (200 de mii de lei) şi pentru salubritate (100 de mii de lei). În urma rectificării de joi, 24 iulie, veniturile bugetului Turzii pentu anul 2013 au crescut, de la 81,87 milioane la 86,63 milioane de lei.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.