Turcia “a valsat cu ea însăşi” la Viena

Wall Street Journal

Se spune că pentru a dansa tango este nevoie de doi. Dar Turcia a ales “să valseze cu ea însăşi” la “World Policy Conference” de la Viena, unde liderii politici şi din domeniul industriei au subliniat necesitatea unor parteneriate sporite pe glob.

Încurajat de importanţa economică globală crescîndă şi de pîrghiile politice deţinute de ţara sa în lumea arabă aflată în schimbare rapidă, preşedintele turc Abdullah Gül a făcut apel în week-end ca Uniunea Europeană şi ONU să se adapteze la noile realităţi.

Iritat că negocierile de aderare la UE sînt blocate de o serie de ţări, printre care şi Franţa şi Germania, Gül a dat vina pe zona euro pentru că nu a reuşit să joace după propriile reguli şi a cerut ONU să-şi reformeze structura pentru a reflecta importanţa tot mai mare a economiilor emergente.

Aproape arătînd spre Turcia ca nou potenţial membru al unui Consiliu de Securitate al ONU restructurat, Gül a prezentat, de asemenea, ţara sa ca un model şi o “inspiraţie” pentru lumea arabă, făcînd reclamă tradiţiei de libertăţi religioase, secularismului şi deschiderii Turciei, pe linie cu viziunile lansate la reuniunea de la Viena.

Gül nu a reuşit însă să impresioneze. Amr Moussa, fostul secretar general al Ligii Arabe şi candidat la preşedinţie în Egipt, a declarat la reuniune că Turcia nu va servi ca un model pentru lumea arabă. În schimb, a făcut apel la o nouă viziune de democraţie în ţări cum ar fi Tunisia, Egipt şi Libia.

Moussa a susţinut necesitatea de schimbare profundă şi serioasă în lumea arabă şi a invitat şi Israelul să se adapteze la noile realităţi emergente din “primăvara arabă”. El nu a adresat însă cereri concrete, aceasta pe linie cu o tactică diplomatică prudentă, care încearcă să aducă toate interesele la masa negocierilor.

Gül a ales să fie mai puţin diplomat.

Potrivit unor ştiri din presă, Gül a adoptat, măsuri de precauţie pentru a evita întîlnirea personală cu Barak la Viena. Ministrul israelian a replicat, părăsind sala de conferinţe din palatul Hofburg atunci cînd Gül a început să se lamenteze privind starea proastă a UE şi ONU.

Atitudinea lui Gül poate fi explicată prin politica recentă. Relaţiile între cele două ţări s-au înrăutăţit de cînd nouă turci şi-au pierdut viaţa în 2010, atunci cînd au încercat să rupă blocada navală instituită de Israel în Gaza. Nimic nu s-a ameliorat ulterior, deoarece Israelul a refuzat să îşi ceară scuze în mod oficial pentru incidentul din 2010.

Un potenţial rol de model ar trebui însă să acţioneze diferit. Criticile lui Gül la adresa UE şi ONU ar fi avut mai multă greutate dacă ar fi profitat de oportunitatea de a vorbi cu Barak, în special în timpul unui prînz informal în spatele uşilor închise.

În loc să adauge credibilitate la pretenţia Turciei de a fi o societate modernă, deschisă, care îşi evidenţiază standardele globale şi chiar le depăşeşte sub multe aspecte, Gül a ales “să valseze cu el însuşi”, riscînd “să calce pe picioare” pe mulţi în acest proces. Aceasta înseamnă politica puterii, nu inspiraţie.