Turc(an)…

RADU VIDA

… Raluca Turcan. Tipul de politician care nu face, dar se miaună. Sau face, dar tot ce atinge e rău, imposibil de realizat sau de-a dreptul inutil. Aşadar, cele ce urmează, nu se constituie în „atac la persoană”. Ci pur şi simplu am vrea ca asemenea parlamentari să nu mai existe. Pentru că – nu-i aşa! – acolo, în Legislativ ar trebui să se discute despre probleme, soluţii şi legi care să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Pe cînd populismele…

S-a trezit mîţa blîndă şi blondă din tors. Şi a făcut analiza „cornului şi laptelui” care, nu-i aşa, se dă. Dar, zice ea, în cotrocenista-i înţelepciune, acţiunea e depăşită. Şi, pentru a se da importantă, are la îndemînă şi soluţia. Copiii, elevii ar trebui să primească o masă caldă pe zi. Citat!

Dincolo de propovăduita societate, care seamănă cu cea pe care am lăsat-o în urmă cu 23 de ani, şi în care cuvîntul de ordine era să ni să deie!, spusa doamnei deputat „cade” la cea mai simplă analiză. (Sigur că şi PDL s-a prins că-i mai uşor de manevrat un popor asistat, la care-i dai cu pipeta, îi ceri cu găleata şi-i promiţi cu butoiul. Aşa că, mai bine controlăm noi tot, dăm cît de supravieţuire, ne lăudăm şi ne facem de cap. Pentru că omul care munceşte şi cîştigă de-adevăratelea e chiar liber. Şi aşa ceva e mai greu de controlat.)

Dar:

Spune doamna Tucan că „laptele şi cornul” e risipă de bani. De acord. Numai că şi o masă caldă tot aia e. Şi implică, cu siguranţă, alte costuri. Mai mari. M-am gîndit însă că doamna cu atîtea demnităţi în spate şi faţă s-a luat după chinezi. Într-adevăr, acolo, peste 30 de milioane de copii beneficiază de o masă caldă pe zi. Trebuie spus, însă, tot. Anume, că, în China, se practică acest sistem la clasele primare, în condiţii de viaţă rurală şi implementînd „traiul de cămin”. Ceea ce şi noi am fost odată. Adică: şcoala adevărată se face numai dacă mergi la… şcoală, şi după… înveţi. Aşa ceva este mai greu de conceput la ţară, unde (şi la noi şi la ei) copiii au grijă de gîşte, vaci ş.a.m.d. Formula cu internatul este o cale de a scoate toate acestea din … programa elevilor şi de a se acorda timp pentru învăţătură şi odihnă. Dacă aşa a gîndit doamna Turcan, îmi cer scuze. Cămine pentru elevi, cantină cu trei mese şi două gustări, bucătărese, femei de serviciu, profesori coordonatori, pedagogi de zi şi de noapte, program integrat de educaţie culturală şi curriculum adecvată. Cred că multă lume visează la aşa ceva. Şi-i chiar nostalgică după această formulă, risipită în vîntul schimbărilor de dragul schimbării. Aşa… să dăm elevilor o masă caldă?! Cînd? După ora 15, cînd se termină cursurile (de cele mai multe ori, inutile?) Cum? În condiţiile în care o masă caldă presupune asigurarea unui complex de factori care… chiar costă! De ce? Din moment ce şcolile de la ţară sînt pe cale de desfiinţare, din cauza lipsei copiilor. Toate acestea, dacă vorbim despre mediul rural. La oraş, treburile sînt şi mai complicate: ar trebui investit cît n-ar putea fura politicienii la un loc!

Ca să nu fiu luat de turc, ar trebui să fac şi eu o propunere: mai degrabă ar fi trebuit să lupte doamna Turcan pentru a creşte salariul pe oră al angajaţilor români. Între 2,2 euro/h, cît luăm noi, şi danezi, spre exemplu, care au 24,9 euro/h… e o diferenţă! Din care, fără îndoială, părinţii lor pot asigura şi mese calde, şi mese reci, şi educaţie, şi distracţie… Acesta ar fi, bunăoară, o metodă parlamentară de a ridica nivelul de trai al oamenilor. Nu fantasmagorii veninoase, îndreptate împotriva celor de la putere. Unde s-a aflat şi doamna Turcan, dar n-a făcut nimic pentru ca laptele să fie mai bun, cornul mai consistent, iar „after school”-ul propovăduit, mai… românesc.