Turcan: Propunerea de modificare a Regulamentului Camerei – depusă

PNL, USR, PMP şi deputaţii neafiliaţi aparţinând Pro România au depus miercuri o propunere de modificare a Regulamentului Camerei, pentru ca preşedintele forului să poată fi revocat cu votul unei treimi din numărul deputaţilor, astfel încât Liviu Dragnea să poată fi schimbat, a anunţat, miercuri, liderul grupului liberal, Raluca Turcan.

„PNL, împreună cu USR, PMP, deputaţi neafiliaţi din Pro România, a depus astăzi propunerea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat la propunerea unei treimi din numărul deputaţilor. Este un proiect legislativ pe care l-am avut şi în sesiunea trecută, care a fost respins, însă, în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor este tot mai vizibil vinovatul decredibilizării instituţiei Parlamentului, decredibilizării imaginii României în străinătate, a devenit personajul care transformă forul de bază al legiferării din România într-o instituţie aflată la cherem personal, considerăm că se impune o dezbatere reală din nou despre posibilitatea revocării dlui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a declarat Turcan.

Ea a spus că îşi exprimă speranţa că, de data aceasta, dezbaterile vor fi „mai temeinice”.

„Sperăm că vom ajunge ca şi alte grupuri parlamentare, altele decât cele care l-au propus pe preşedintele Camerei Deputaţilor, să poată să genereze propunerea de revocare, evident votul luându-se cu majoritatea deputaţilor”, a adăugat Raluca Turcan.

Conform prevederilor actuale ale Regulamentului, preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat la propunerea grupului parlamentar care l-a propus.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.