Treziţi-mă, vă rog, mai devreme!

Ce bine era dacă finala dintre Halep şi Wozniacki s-ar fi terminat în setul al treilea la scorul de 4-3 pentru româncă. Aceasta din urmă a revenit de la 1-3 şi a părut stăpână pe situaţie, însă n-a fost decât o aparenţă. Wozniacki s-a scuturat ca mârţoaga din Povestea lui Harap Alb şi mâncând jăratic a ars şansele româncei de a trece prima linia de sosire. Simona a pâlpâit pe finalul meciului ca un chiştoc de lumânare şi s-a stins la prima adiere de vânt, cu fitilul murind în picioare.

Când am fost solicitat să scriu editorialul de astăzi, vinerea trecută, după semifinala dintre Simona Halep şi nemţoaica Angelique Kerber, ştiam deja că-mi voi ascuţi peniţa pentru finala de la Australian Open, dintre reprezentanta noastră şi daneza Caroline Wozniacki. Cu alte cuvinte, aveam mingea ridicată la fileu! Adică nu puteam rata de pe linia porţii o astfel de oportunitate şi să…şutez violent în bară, cu portarul plecat după ţigări. Mi-am luat această responsabilitate indiferent de rezultatul finalei. Din păcate, deznodământul n-a fost favorabil Simonei Halep, iar trofeul mult râvnit a refuzat atingerea ei, în detrimentul Carolinei Wozniacki, care, la fel ca şi reprezentanta noastră, nu mai avusese, până la finalul acestui meci, privilegiul de a face parte din galeria câştigătorilor a cel puţin unui Mare-Şlem. În cazul Simonei Halep acest privilegiu se amână. Sperăm că până la următorul turneu major, Roland-Garos-ul, care pare Grand-Slam-ul cel mai accesibil Simonei, care i se potriveşte constănţencei ca o mănuşă.

Sună dur ştampilând-o pe Simona drept perdanta finalei. Nouă, în virtutea patriotismului care ne caracterizează, mai ales atunci când vine vorba de sport, principalul ambasador al României peste hotare, ne place să credem că ea, Simona, este pentru noi, campioana ediţiei de la Melbourne. Şi nu greşim făcând asta. De ce? A jucat fantastic în toate meciurile şi a avut adversare de calibru şi când scriu asta îmi vin în minte Karolina Pliskova şi Angelique Kerber, pe care nu le baţi pocnind din degete.

Nu i-a lipsit ceva anume pentru a fi în locul Carolinei Wozniacki, după cum aceasta din urmă n-ar fi meritat mai puţin să fie laureata ediţiei. Prin urmare, e absurd şi deplasat să considerăm nedreaptă soarta finalei. Însă avem dreptul să fim supăraţi pe soarta care a ales, aruncând cu banul, câştigătoarea unei finale pe care când una, când cealaltă dintre jucătoare a avut-o în mână. Faptul că Simona a tras un loz pe care scrie „necâştigător” nu înseamnă că a avut ghinion, ci că n-a negociat la fel de inspirat cu norocul precum scandinava.

Cristian FOCŞANU