Trenuri electrice de ultimă generație pe ruta Huedin-Cluj-Bistriţa

Un producător polonez şi unul francez au depus oferte pentru cele 62 de rame electrice de scurt parcurs (RE-R), scoase la licitaţie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 25 ianuarie 2023, a avut loc şedinţa Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitaţiei privind achiziţia a 62 de rame electrice de scurt parcurs (RE-R), în vederea deschiderii ofertelor depuse. Astfel, societăţile care au depus documentaţia pe toate cele trei loturi sunt: Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (Polonia); SC Alstom Transport SA (Franţa)”, anunţă miercuri autoritatea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ramele electrice de scurt parcurs achiziţionate de ARF sunt finanţate prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Transport 2021-2027, iar valoarea totală estimată este cuprinsă între 3,238 miliarde lei şi 4,15 miliarde de lei, fără TVA.

Contractul pentru cele 62 de rame RE-R este împărţit în trei loturi: lotul 1 – 20 de rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani, cu o valoare estimată este între 1,045 miliarde de lei şi 1,340 miliarde de lei, fără TVA; lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Braşov – Gheorgheni, Arad – Timişoara – Caransebeş, Huedin – Cluj – Bistriţa, cu o valoare estimată între 1,209 miliarde de lei şi 1,555 miliarde de lei, fără TVA; lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov, Bucureşti Nord – Roşiori, Bucureşti Nord – Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa – Feteşti, cu o valoare estimată între 984,207 milioane de lei şi 1,256 miliarde de lei, fără TVA.

„Ulterior deschiderii ofertelor, comisia va începe evaluarea acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cerinţele caietelor de sarcini”, precizează ARF.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut