Trei tinere, în… căutare de bani și aur

O tânără de 22 ani, din comuna Dragu, județul Sălaj, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

„Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 3 iulie a.c., femeia, împreună cu alte două tinere, ar fi pătruns și sustras dintr-o locuință din comuna Bobâlna 5.000 de euro, 2.900 lei și mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu estimativ de 36.000 lei. Pentru probarea activității infracționale, la data de 7 iulie a fost efectuată o percheziție domiciliară, context în care au fost descoperite și ridicate bunuri (bijuterii) provenite din infracțiunea săvârșită, prejudiciul fiind recuperat parțial” – informează IPJ Cluj.

Tânăra a fost prezentată în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Celelalte două tinere implicate în comiterea faptei au fost identificate și sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.