Trei luni cu angajări de personal în toată ţara

Peste un sfert (26%) dintre angajatorii români intenţionează să facă angajări în trimestrul al doilea al anului în curs, în timp ce numai 7% anticipează o reducere a personalului, iar două treimi nu prevăd schimbări în ceea ce priveşte forţa de muncă.

Potrivit unui studiu Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă, previziunea netă de angajare de peste 10% este relativ stabilă comparativ cu primul trimestru din 2016, dar şi cu trimestrul al doilea al anului trecut. Previziunile sînt pozitive pe tot cuprinsul ţării, angajatorii din regiunile Bucureşti şi Ilfov, Centru şi Sud-Vest fiind cei mai optimişti. Astfel, în regiunea Bucureşti şi Ilfov angajatorii raportează perspectivele cele mai robuste din ultimii aproape cinci ani, mai precis din trimestrul al treilea al anului 2011, iar previziunea netă de angajare se îmbunătăţeşte cu 7%, atît comparativ cu primul trimestru al acestui an, cît şi cu trimestrul al doilea din 2015.

Îmbunătăţiri semnificative se raportează şi în regiunea Sud-Vest, unde previziunea netă de angajare se consolidează la nivele ce nu au mai fost întîlnite în ultimii 8 ani, din trimestrul al doilea din 2008, înainte de criză. Doar 2% dintre angajatorii din regiune au intenţia de a-şi reduce numărul de angajaţi, procentul cel mai scăzut din întreaga ţară.

Angajatorii din regiunea Nord-Vest continuă la rîndul lor să raporteze perspective optimiste, după cum indică previziunea netă de angajare de +14%, în timp ce angajatorii din regiunea Nord-Est sînt, pentru al doilea trimestru consecutiv, cei mai pesimişti. Previziunea netă de angajare, de +4%, este cu 3% mai puternică decît în primul trimestru al anului în curs, dar scade considerabil, cu 27 de puncte procentuale, faţă de trimestrul al doilea din 2015.

Concedieri într-un singur sector economic

În nouă din cele 10 sectoare de activitate cuprinse în studiu, angajatorii se aşteaptă la creşteri ale nivelului de personal în intervalul aprilie – iunie 2016.

Astfel, 41% dintre angajatorii din Industrie prelucrătoare au exprimat intenţii de angajare în trimestrul al doilea, ponderea fiind cea mai ridicată din toate sectoarele, cu excepţia celui de construcţii. Şi angajatorii din comerţ cu ridicata şi cu amănuntul îşi menţin optimismul în privinţa angajărilor, exprimînd o previziune respectabilă, de +18%.

Singurul sector în care angajatorii anunţă intenţii de reducere a numărului de angajaţi rămîne energia electrică, apă, gaze, unde previziunea netă de angajare (în prezent -6%) a avut valori pozitive o singură dată în ultimii aproape trei ani.

Angajări mai numeroase în companiile mari

Perspectivele de angajare continuă să fie pozitive indiferent de dimensiunea organizaţiei, dar angajatorii din companiile mari, cu peste 250 de angajaţi, sînt din nou cei mai optimişti, raportînd o previziune netă de angajare de +22%. Angajatorii din micro-organizaţii, cu pînă la 10 angajaţi şi cei din organizaţii mijlocii, cu pînă la 249 angajai, sînt cei mai prudenţi, enunţînd o previziune de +4%.

În studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă sînt incluşi peste 58.000 de angajatori (627 din România) din 42 de ţări şi teritorii, cărora le sînt măsurate trimestrial intenţiile de a-şi creşte sau de a-şi diminua numărul total de angajaţi pe parcursul trimestrului următor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.