Transnistria îşi caută locul sub soarele… sovietic

The Moscow Times

“Ziua independenţei” în Transnistria, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova nerecunoscută în plan internaţional, marcată de liderii separatişti la 2 septembrie, a fost un amestec bizar de ritual sovietic şi abandon post-sovietic.

Teritoriul a fost rupt de Europa în cea mai mare parte a ultimilor 20 de ani. Odată cu separarea de facto de Chişinău, Transnistria are propria monedă şi forţă de poliţie, recrutarea militară este obligatorie, iar regimul de frontieră este dur, descurajînd călătorii ocazionali. Pe fondul problemelor internaţionale, este uşor de ignorat.

Impasul ilustrează însă influenţa continuă a Moscovei în fostele republici sovietice şi capacitatea acesteia de a împiedica orice cale spre integrarea occidentală.

R.Moldova, o ţară săracă, de 3,5 milioane de locuitori, va trebui să depună eforturi majore pentru a obţine acceptarea în UE din cauza disputei teritoriale mocnite de la frontierele sale. În 1992, conflictul post-sovietic a erupt într-un război scurt, care a costat viaţa a 860 de persoane din Transnistria şi aproximativ 460 de partea moldovenească.

O victorie neaşteptată în alegerile de anul trecut, a avocatului de 44 de ani, Evgheni Şevciuk, care l-a înlăturat pe liderul veteran aflat timp de 20 de ani în acest post, a trezit speranţe privind o încetare a “conflictului îngheţat” de două decenii. Dar stînd sub un portret al lui Vladimir Putin şi afişînd o cravată în culorile naţionale ruseşti, Şevciuk parcă ar fi citit dintr-un scenariu al predecesorului său, Igor Smirnov, în contextul în care a enunţat un mesaj sfidător la adresa comunităţii internaţionale, în stranie contradicţie cu imaginea sa de reformator.

Şevciuk a spus că va continua presiunile pentru recunoaşterea internaţională a Transnistriei şi a respins apelurile occidentale de retragere din teritoriu a forţei de 1.200 de pacificatori ruşi, a spus el în timp ce afişa la mînă un ceas inscripţionat cu “FSB Rossia”, după cît se pare un cadou de la Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

Comunismul de stat s-a atrofiat în regiune odată cu colapsul regimului sovietic, dar Smirnov a menţinut oficial nostalgia după trecutul sovietic, pentru a sprijini sfidarea naţională după războiul cu forţele R.Moldova. Artefactele sovietice, dispărute peste tot odată cu colapsul vechiului imperiu, au devenit acum o parte tolerată – deşi bizară – din ţesătura vieţii de zi cu zi de la Tiraspol.

Regiunea vorbitoare de rusă se bazează pe gazul rusesc subvenţionat. Unii observatori evaluează datoriile Transnistriei la gaz la 3,5 miliarde de dolari, deşi acest lucru rămîne din punct de vedere tehnic în bilanţul R.Moldova. La fel ca aceasta, Transnistria este ţinută pe linia de plutire din punct de vedere economic de banii trimişi acasă de cei circa 50.000 de rezidenţi transnistreni care lucrează în străinatate, în principal în Rusia. Dar unii pleacă definitiv pentru a-şi căuta un viitor în altă parte. Datele din Transnistria arată că în prezent populaţia este de 511.000 de locuitori, comparativ cu 720.000 atunci cînd s-a prăbuşit URSS.

Smirnov şi o elită din anturajul său rămîn marii jucători. Se spune că familia sa controlează sectorul vamal. Apoi, există reţeaua Sheriff, deţinută de un fost ofiţer KGB misterios. Tentaculele sale ajung în zone uriaşe din sectorul privat, de la benzinării şi supermarketuri la o echipă de fotbal şi un stadion şi pînă la cel mai mare retailer de coniac, Kvint.

Banii ruseşti substanţiali sînt evidenţi. Se pare că s-ar fi aflat în spatele transformării unui hotel sovietic numit Drujba (Prietenia) în Rossia de lux. O sticlă de coniac Kvint de 2000 de euro expusă în holul hotelului subliniază reputaţia acestuia de refugiu de weekend pentru cei avuţi şi cu conexiuni bune din regiune. În parcarea hotelului se aflau SUV-uri cu plăcuţe de înmatriculare de Osetia de Sud şi numărul 001. Conducerea regiunii separatiste georgiene, sprijinită de Rusia, un spirit înrudit cu Transnistria, este prezentă în oraş.

Transnistria şi R.Moldova – ai căror rezidenţi au rude fiecare în cealaltă parte – au convenit să restabilească legături feroviare – un pas modest. Dar încă nu există legături telefonice directe între Chişinău şi Tiraspol, un oraş cu 110.000 de locuitori.

Negocierile internaţionale privind problema transnistreană au fost reluate după o pauză de peste cinci ani, dar mandatul lor este să se focalizeze doar pe îmbunătăţirea legăturilor de transport şi călătorie. Statutul republicii în sine nici măcar nu figurează pe agendă. Un teritoriu neiubit de Occident şi, după cît se pare, nici de patronii săi ruşi, Transnistria pare sortită să fie dată uitării.

Rusia are toate motivele să o păstreze în viaţă, afirmînd-se, în acelaşi timp, ca un furnizor de gaz regional şi obstrucţionînd eforturile R.Moldova de aliniere la UE, ceea ce ar însemna că încă o fostă republică sovietică evadează de pe orbita Moscovei. Rusia furnizează Transnistriei gaz ieftin şi menţine trupe aici, în timp ce se abţine de la recunoaşterea diplomatică, un demers care ar împovăra Moscova cu obligaţii economice şi diplomatice de care se poate dispensa.

Conducerea pro-Europa a R.Moldova, sprijinită de Occident, continuă să facă presiuni pentru reintegrarea Transnistriei cu autonomie limitată, dar vrea ca forţele ruse să plece.

Şevciuk a desconsiderat politica RMoldova. “Am sentimentul că soluţionarea relaţiilor cu Transnistria nu reprezintă o prioritate pentru R.Moldova”, a afirmat el. Menţionînd precedentul Kosovo, el a afirmat că este la latitudinea comunităţii internaţionale să recunoască Transnistria.