Transferul lui Jo la CFR Cluj nu se mai face! Fosta vedetă de la Man. City a căzut la testele fizice

CFR Cluj a renunțat la transferul brazilianului Joao Alves de Assis Silva – Jo, după ce jucătorul în vârstă de 35 de ani a căzut la testele fizice la care a fost supus de campioana României.

„Jo nu mai semnează cu CFR Cluj! În urma testelor efectuate, managementul și staff-ul tehnic au ajuns la concluzia că Jo nu reprezintă o soluție pentru echipa noastră în acest moment. Având în vedere calitățile, experiența și calitatea umană, pentru că l-am cunoscut în aceste zile, sunt convins că pe termen lung ar fi fost un plus atât pentru echipa noastră și pentru Liga 1. Dar noi avem nevoie de o soluție cât mai rapidă”, a declarat, miercuri, Cristian Balaj.

De altfel, și antrenorul Dan Petrescu se declara nemulțumit de felul în care a ajuns la Cluj fotbalistul brazilian, cerând și el, înaintea partide cu U Cluj, o evaluare amănunțită a acestuia.

„A apărut Jo, l-am văzut după atâția ani. E puțin mai rotund decât îl cunoșteam eu. Nu a făcut mai nimic de două luni, băiatul a recunoscut. Acum, să vedem ce putem scoate din el. Deocamdată, nu s-a semnat nimic.

A făcut o vizită medicală, eu zic că ar fi bine să luăm măsuri, să vedem ce va fi bine pentru noi. Nu aș vrea să vină să se uite la meciuri, să fie un simplu spectator. Aș fi vrut să vină puțin pregătit. El e nepregătit total.

Din punctul ăsta de vedere, aș vrea să iau o decizie împreună cu clubul după meciul de mâine. Trebuie să facem o evaluare corectă. Vedem după meciul cu U Cluj”, a declarat, duminică, Dan Petrescu.

Jo a evoluat în vârful carierei sale la echipe celebre, precum Everton, Manchester City sau Galatasaray.

Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut