Tranca-fleanca

Prof.univ.

Şi Dr. În economie. Un ins oarecare, care îşi dă cu părerea. Că dacă tot a fost întrebat… Neprofesionist şi gazetarul care a luat interviul unui neica-nimeni, neprofesionist şi proful, care în nimicnicia lui crede că făcând pe placul „ştudintelui” poa’ să ajungă eventual şi ministru într-ale învăţământului. Să împută şi mai tare sistemul. Şi aşa putred.

Nu-i dăm numele.

Poate scăpăm. Şi nu-l facem vedetă. Dar îl cităm: „Învăţământul viitorului nu mai trebuie să fie axat pe competenţe”. Aş vrea să urmărim conexiunile absolut aiurea din creierul acestui… universitar. Spune cu litere mari şi boldate că noi şi alţii ca noi avem un învăţământ din epoca revolută, când se făcea şcolarizare obligatorie. Mai exact, în epoca producţiilor de masă, care presupunea învăţământ de masă. Fabrici. Entităţi masive. Şi: se formau aptitudini de masă. M-aş fi bucurat, iubite cititorule, să fi ajuns şi eu un Einstein, acolo. Împreună cu toţi colegii mei. Dar, spre norocul nostru, dintr-o clasă de umanişti am devenit medici, şi profesori, şi strungari, şi actori. Dar şi fizicieni, şi boschetari. Cu toate că – îl citez, din nou, pe dişteptul intervievat – „toată lumea ştie aceleaşi lucruri, învaţă aceleaşi lucruri…”

Spilcuit, costum negru, cămaşă albă, cravată albastră, tuns, şi cu ochelarii pe nas, prof. univ şi, probabil, dr. spune, contrazicându-se copios: „Scopul învăţământului trebuie să fie tocmai întoarcerea la concepţia iniţială de Educaţie, care înseamnă dezvoltare personală”. Păi nu ne trebuie competenţe, dar trebuie să ne dezvoltăm personal? Asta în condiţiile în care prof, univ şi dr. îndeamnă pe elevi să se alinieze celorlalţi participanţi la viaţa socială şi care vor tot mai mult „timp liber”. Pentru timpul liber al „şcolerului” luptă şi învăţământul francez , care a introdus educaţia începând de la… 3 ani, şi întoarcerea la manuale unice, şi intensificarea muncii psihologilor, pentru a descoperi competenţe şi a le dezvolta! Pentru chiul legalizat luptă şi învăţământul norvegian, care are o nouă abordare în canalizarea competenţelor spre strictă specializare; după cum şi japonezii se străduie să reducă şcolarizarea unui vânzător de pulovere (de la 3 la 2 ani) şi s-o prelungească pe cea a unui medic (de la 9 la 11 ani). „Acum nu mai sunt fabrici, nu mai este producţie de scară largă, sunt lucruri mai nişate (?!?), întreaga economie s-a schimbat”. Da: BMW-ul se produce în covrigării, se construiesc portavioane în shaormării, se asamblează avioane în cârciumioare, eventual la şosea…

Dom’ prof. univ. şi dr: există un singur fel de a face faţă prezentului şi viitorului. Prin învăţare adevărată. Nu prin trăncăneală inutilă de politician, ci prin acumulări succesive care să scoată la iveală acele competenţe de care are nevoie economia.

De acum şi din totdeauna.

Radu VIDA