Trăgînd linie…

RADU VIDA

Lucrurile, ca şi evenimentele, se văd în diferite feluri. Depinde, vorba unui prieten, din ce avion le priveşti. Instituţii de tot felul au clasificat cele mai importante evenimente ale anului care, iată, stă să ne părăsească, şi au concluzionat că primăvara arabă, criza datoriilor suverane şi catastrofa de la Fukushima au fost cele mai importante. Posibil. Dar, pentru locuitorii Ţărişoarei au existat tot felul de alte evenimente care au contat.

Cum instituţiile de tot felul nu s-au opintit să le clasifice, nu m-oi încumeta eu să fac ierarhizări. Se vede, însă, cu ochiul liber că, pe măsură ce ne îndepărtăm de reperul anului ’89, liberticidul pare să ne guverneze viaţa. Un drept tăiat de aici, un impozit inventat acolo şi libertăţile noastre o iau la vale,  pe apa sîmbetei. Încet, dar sigur, totul se duce-n… vorba unui mare scriitor.

Că am slăbit puterea democraţiei – e evident. Că n-am reuşit să ne atingem cele mai înalte idealuri – e sigur. Nu ne mai gîndim la revigorarea industriei şi agriculturii. Facem investiţii în pîrtii de schi şi ne lăudăm cu locurile de muncă pe care ar trebui să ni le creeze alţii, în cu totul altă parte decît aici, acasă. Construim biserici, dar, cum remarca cineva, e mai greu să intri la o grădiniţă decît la universitate. Iar de sănătate… e bine s-o avem, fără intervenţia sistemului. Dar, deloc încurajator, n-am reuşit nici în cele mai mici iniţiative. Cu toate că zarva a fost mare, dezbaterea publică gălăgioasă, iar rezultatele… „0”.

Parlamentarii, care au în genotip frica de alegători, s-au opintit, au încercat tot felul de păcăleli. Dar n-au reuşit să facă curat în ţară. Cîini jegoşi, păduchioşi, şchiopi, orbi şi agresivi se plimbă prin oraşe şi sate. Şi – penibil – o seamă de intelectuali, subţiri, cică, au protestat pentru ca lucrurile să rămînă tot aşa. Este de neînţeles cum obiceiurile rele s-au instalat în peisaj şi nu pot fi scoase de acolo nici cu forcepsul.

În cele mai aglomerate centre urbane sau la drumul mare, cerşetoria a prins rădăcini. Şi, din păcate, ne-am făcut un brand din asta şi acolo unde lumea ar trebui să ne ştie de curaţi, buni, demni. De la călugări ponosiţi, la ţigani, de la copii şi bătrîni, pînă la oameni în putere, tagma cerşetorilor s-a înmulţit. Şi, credeţi-mă, nu politicul e de vină. O tot mai mare categorie de oameni s-au… prins că-i mai uşor să întindă mîna, decît să-şi caute ceva de lucru. Să se facă utili. Complicitatea există, pînă şi cei mai amărîţi dintre noi se lasă păcăliţi de falsa milă pentru aproape. Şi întreţin, în acest fel, o activitate umană ajunsă la subsolul demnităţii. Recent, o iniţiativă legislativă a prins contur. În esenţă, ar trebui ca cerşetoria să fie pedepsită cu închisoarea, iar… donatorii să fie amendaţi.

S-au găsit deja voci (cu toate că iniţiativa legislativă încă n-a intrat în dezbatere) să cîrcotească: ba că ar ajunge şi muncă în folosul comunităţii, că ăl de dă ar trebui absolvit de vină, din moment ce şi Biserica vorbeşte de milă, ajutor etc. etc. Ar fi bine să ne definim termenii, să nu confundăm prefectura cu… ştiţi dumneavoastră şi, mai ales, să nu cădem în gerofobie, numai pentru că n-am apucat, încă, să umblăm la femei versate. Dar:

Fără nici o legătură cu bunele şi relele pe care le-a adunat peste an, editorialistul de la o revistă românească din Stuttgart (Agero) îşi încheia astfel cugetarea de sfîrşit de an:
Oriunde ai fi, române,  fii sănătos, deştept şi fără frică! La mulţi ani cu sănătate!