Tradiții clujene, de Buna Vestire: Concert de pricesne și muzică religioasă

• Invitat special: părintele profesor Constantin Necula

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, organizează marți, 21 martie, un concert de pricesne și muzică religioasă. Invitatul special al evenimentului este binecunoscutul preot și profesor Constantin Necula.

Intitulat „Tradiții clujene de Buna Vestire”, evenimentul este dedicat „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română”, dar și hramului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Concertul va fi susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” – conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș -, dieci (cântăreți bisericești) din satele clujene, grupuri tradiționale, grupuri corale și interpreți de folclor. Conform programului anunțat de organizatori, alături de Orchestra „Cununa Transilvană”, care va interpreta mai multe piese instrumentale din repertoriul național și internațional, specifice acestei perioade, pe scenă va urca și interpreta de muzică populară Mariana Morcan. Totodată, va fi prezent cântărețul din frunză Nucu Pandrea – „un uriaș în puritatea și acordajul frunzei lui cu sufletul și cu tonalitatea majoră a pământului”, după cum îl caracterizează Gheorghe Zamfir -, dar și diecii satelor Orman, Ceanu Mare și Berchieșu: Victoria Roman, Ananie Hădărean și Ioan Moldovan, desemnat Tezaur Uman Viu de Ministerul Culturii, alături de corurile bisericilor din Frata și Berchieșu.

Momente aparte vor crea Grupul de copii al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, coord. prof. Petronela Taloș, Grupul tradițional al sătenilor din Negreni, coord. prof. Florina Varadi și pr. Marian Văcariu și Grupul vocal bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea, coord. pr. Mircea Dejeu. De asemeni, în cadrul evenimentului vor evolua și Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijor pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, și Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dirijor pr. prof. dr. Petru Stanciu.

Evenimentul va începe la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, și va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

Biletele sunt disponibile online, pe: www.myticket.ro și www.entertix.ro, în Librăriile Cărturești, sau se vor putea achiziționa în ziua spectacolului, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut