Tot mai rezervați pe tema aderării României la Schengen, anul acesta

Tot mai mulți politicieni și specialiști sunt rezervați pe tema aderării României la spațiul Schengen, în acest an. Totul depinde de Austria, țară care nu dă semne să se răzgândească în ceea ce ne privește, atrag ei atenția.

“România are, în continuare, șanse să adere în acest an la Schengen, în baza unei decizii favorabile care ar putea fi luată în al doilea semestru al anului, undeva la toamnă, către sfârșitul perioadei de toamnă, însă aceasta depinde în mod direct de decizia pe care o va lua Austria. În momentul de față, Austria pare că nu și-a schimbat părerea privind faptul că spațiul Schengen este disfuncțional, că orice fel de lărgire a acestuia trebuie să fie precedată de o reformă radicală a spațiului Schengen. Austria dorește ca Europa să devină o Europă – fortăreață în fața fluxurilor de migranți proveniți din diverse părți ale lumii și evident că acest discurs este unul destinat publicului intern austriac, un discurs care să legitimeze politic și speră ei, să valideze electoral partidul aflat la guvernare care se află într-o situație destul de dificilă din punct de vedere al susținerii de care se mai bucură în Austria. În acest context pare destul de puțin probabil ca Austria să își schimbe decizia. De altfel, vizita ministrului de Interne al Austriei a reliefat această determinare a Austriei de a continua pe calea condiționării aderării la Schengen de reforma spațiului Schengen. Oricum, o reformă a acestuia la nivelul la care este dorită de Austria, în momentul de față pare să fie dificil de realizat în condițiile existenței unor contradicții în interiorul UE pe această temă. În condițiile în care Austria își menține decizia pare destul de puțin probabil ca o lărgire să aibă loc în actuala configurație guvernamentală de la Viena.

Iarăși, pare probabil că dacă actualul guvern va părăsi conducerea în urma unor alegeri sau remanieri guvernamentale, și un guvern ceva mai liberal, poate mai social democrat va ajunge la putere în Austria, doar în aceste condiții pare posibilă o schimbare a poziției Austriei… Dar și acest scenariu, deocamdată, nu pare foarte verosimil, fiindcă în Austria, extrema dreaptă progresează și nu social democrația sau liberalismul. Așa că trebuie să fim destul de rezervați în ceea ce privește șansele unei aderări în acest an”, a declarat Sergiu Mișcoiu., profesori universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj.

Și politicienii clujeni sunt rezervați pe acest subiect, unii declarându-se total nemulțumiți de felul în care, recent, ministrul de Interne al Austriei,Gerhard Karne, a legat problema migrației de aderare.

“E greu de estimat care sunt şansele. Depinde foarte mult, în primul rând, de acțiunea concertată a preşedintelui şi a guvernului atât pe plan bilateral cu Austria cât şi la nivel european.

Evident că ministrul de interne afirmă că trebuie să intrăm în Schengen şi că face totul pentru asta. Rămâne de văzut care vor fi rezultatele în practică. Un prim pas ar fi să vedem subiectul pe agenda următorului JAI”, a declarat senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei.

“Sunt rezervat în ceea ce privește șansele de aderare la Schengen în acest an, dar România depune eforturi diplomatice substanțiale și permanente. Din păcate, nu se observă nicio schimbare în atitudinea Austriei și a Olandei”, a subliniat deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin.

Deși vizita ministrului de interne austriac ne poate da speranțe pentru viitor, nu sunt încântat de declarațiile dânsului care, într-un mod profund incorect, leagă problema migrației de la nivelul UE de aderarea României la spațiul Schengen.

Da, migrația ilegală la nivelul Uniunii Eurepene reprezintă o problemă, însă România nu este cauza, ci poate fi parte a soluției. Cele 3 documente semnate de către ministrul Lucian Bode și omologul său austriac reprezintă încă o dovadă a implicării României în rezolvarea problemei migrației ilegale. M-am bucurat să văd că ministrul nostru a subliniat foarte clar care este așteptarea noastră în legătură cu spațiul Schengen.

Aderarea României la spațiul Schengen anul acesta reprezintă o prioritate pentru țara noastră, iar orice alt rezultat reprezintă un eșec al Uniunii Europene, nu al României (care și-a făcut și își face treaba de 11 ani). Totuși, cred ca România trebuie sa fie mai hotărâtă și cred cu tărie că trebuie să blocăm Austria in OSCE la schimb cu votul pentru Schengen. Nu sunt adeptul acestor răzbunări, dar din păcate așa înțelege Austria să se comporte în relația cu România”, a declarat și deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan.

Anca M. COLIBĂȘANU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut