Tot mai puţini turdeni „gustă” mândria de a cinsti memoria întemeietorilor de neam şi ţară

imn national romaniaComemorarea a 415 ani de la moartea voievodului Mihai Viteazu, ucis în august 1601 pe câmpia de lângă Turda, a demonstrat că legăturile românilor de azi cu rădăcinile naţiei slăbesc pe zi ce trece.

Aproximativ 200 de persoane au participat la liturghia săvârşită vineri, 19 august, la Mănăstirea Mihai Vodă, de Înaltpreasfinţia Sa Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu un sobor alcătuit din circa 30 de preoţi, cu prilejul comemorării a 415 ani de la moartea lui Mihai Viteazu. Ceremonia, ce se desfăşoară, în mod tradiţional, la locul uciderii primului unificator al ţărilor româneşti, marcat de un monument înălţat pe câmpia de la Turda întru cinstirea memoriei voievodului Mihai Viteazul, a mai cuprins, pe lângă liturghie şi oficierea unei slujbe de pomenire. Apoi, participanţii, al căror număr s-a dublat între timp, au asistat la o scenetă istorică ce, prin textul scris de Virgil Deceanu şi interpretat de preoţii Sebastian Zăhan şi Dorin Sas, a recompus dialogul pe care l-a avut Mihai Viteazul cu generalul Basta, la ultima întâlnire a celor doi, în preziua atacului orchestrat de cel pe care voievodul român îl considerase aliat, soldat cu moartea întâiului unificator al Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei.

Seria discursurilor ce au precedat ceremonia depunerii de coroane la monumentul lui Mihai Viteazul a fost deschisă de primarul Turzii, Cristian Matei, care a promis că „Mănăstirea Mihai Vodă şi monumentul de lângă aceasta vor deveni loc de pelerinaj pentru românii patrioţi”. Pentru împlinirea acestui deziderat, Matei a declarat că vor continua lucrările de amenajare ale locului, ce trebuie transformat într-un obiectiv al turismului istoric şi religios. „Istoria ne învaţă, iar credinţa ne dă putere să mergem pe drumul cel drept”, a apreciat Matei, care şi-a exprimat speranţa că „din colaborarea autorităţilor laice cu biserica se vor naşte fapte benefice pentru cler, pentru turdeni şi pentru turiştii ce vor vizita aceste locuri”.

Primarul Turzii consideră că obiectivele turistice ale oraşului trebuie „îngrijite şi promovate” pentru ca evenimente de felul comemorării ce a avut loc vineri, 19 august, „să redevină ceea ce au fost cândva”. După Matei a vorbit prefectul Clujului, prof. univ. dr. Gheorghe Vuşcan. Acesta şi-a încheiat discursul arătând că Mihai Viteazul, simbol al luptei pentru libertate şi pentru unirea românilor într-un singur stat, şi-a dobândit, prin faptele sale de arme, faima de „apărător de neam şi de ţară, dar şi pe cea de păzitor al creştinătăţii”.

La comemorarea lui Mihai Viteazul, cu prilejul împlinirii a 415 ani de la moartea sa, au participat senatorul Alexandru Cordoş, deputatul Mircea Irimie şi primarii unor localităţi situate în apropierea Turzii, precum Câmpia Turzii (Dorin Lojigan), Mihai Viteazu (Zeng Ioan), Viişoara (Ioan Roman), Luna (Aurel Giurgiu) şi Sănduleşti (Călin Fărgaciu), membri ai Consiliului local Turda şi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai unor societăţi comerciale şi ai unor organizaţii şi asociaţii din Turda. La ceremonia depunerii de coroane la monumentul de pe câmpia Turzii, închinat memoriei voievodului Mihai Viteazul, pe lângă reprezentanţi ai Parlamentului României, Prefecturii Cluj, autorităţilor din localităţile reprezentate la eveniment şi instituţiile locale, a participat şi o reprezentantă a Academiei Daco-Române din Bucureşti „principala parte componentă autonomă a Fundaţiei ADRTDC şi, totodată, continuatoarea şi legatara unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică (INPROROM), fondat în 1991 şi a Cercului de studii DECENEU.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.