Tot mai mulţi turişti la Cluj-Napoca

Municipiul Cluj-Napoca are cel mai mare ritm de creştere al numărului de sosiri ale turiştilor, comparativ cu oraşele aflate în topul vizitatorilor din România, a anunţat primarul Emil Boc. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, creşterea a fost de 28,15%. Numărul sosirilor a ajuns la 218.643, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, conform Institutul Naţional de Statistică. „Cluj-Napoca rămâne un oraş efervescent la mijloc de vară – evenimente cu o diversitate culturală ce ilustrează dinamica oraşului au loc pe tot parcursul acestui sfârşit de săptămână”, a precizat Emil Boc. Ceea ce a atras turişii, în această vară, la Cluj-Napoca au fost evenimentele culturale şi muzicale, precum UNTOLD, Festivalul de Film Transilvania TIFF, Congresul Martorilor lui Iehova, Festivalul Internaţional de Chitară „Transilvania” ş.a. Municipiul Cluj-Napoca are cel mai mare ritm de creştere al numărului de sosiri ale turiştilor, comparativ cu oraşele aflate în topul vizitatorilor din România, a anunţat primarul Emil Boc. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, creşterea a fost de 28,15%. Numărul sosirilor a ajuns la 218.643, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, conform Institutul Naţional de Statistică. „Cluj-Napoca rămâne un oraş efervescent la mijloc de vară – evenimente cu o diversitate culturală ce ilustrează dinamica oraşului au loc pe tot parcursul acestui sfârşit de săptămână”, a precizat Emil Boc. Ceea ce a atras turişii, în această vară, la Cluj-Napoca au fost evenimentele culturale şi muzicale, precum UNTOLD, Festivalul de Film Transilvania TIFF, Congresul Martorilor lui Iehova, Festivalul Internaţional de Chitară „Transilvania” ş.a.
S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.