Tot mai multe instituţii îşi suspendă activitatea

Epidemia de coronavirus continuă să închidă sau să suspende activitatea unor dintre instituţiile clujene. Casa de Cultură a Studenţilor a anunţat că toate evenimentele programate să aibă loc în sala de spectacole „Laurențiu Hodorog”, pe întreaga luna martie, vor fi anulate. „Conform noilor decizii ale autorităților, și anume Hotărâre CNSSU nr.7 din 11.03.2020 și Hotărâre GST nr.9 din 10.03.2020, se vor interzice activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și divertisment, în spații închise, cu participarea a peste 100 de persoane, până în data de 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire.
Prin urmare, anunțăm pe această cale spectatorii și colaboratorii că toate evenimentele programate să aibă loc în sala de spectacole ”Laurențiu Hodorog” a Casei de Cultură a Studenților, pe întreaga luna martie, vor fi anulate. Ne pare rău pentru situația creată și pentru că în acest fel vor fi anulate 15 evenimente care ar fi trebuit să aibă loc în sala de spectacole până la finalul acestei luni, însă această măsură este impusă de situația de urgență din acest moment și este spre binele comun, al spectatorilor, dar și al tuturor celor din jurul nostru.
Rugăm spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentele anulate, programate să aibă loc până la data de 31 martie 2020, să contacteze organizatorii, pentru recuperarea banilor pentru biletele achiziționate, fie să apeleze la punctele de comercializare a biletelor – Agenția de bilete de la parterul Casei de Cultură a Studenților (telefon 0756-66 83 32, deschisă zilnic între orele 10.00-18.00) sau pe site-urile specializate, în cazul în care biletele au fost achiziționate online’’, a anunţat conducerea Casei de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş’’.
Şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei îşi suspendă orice activitate cu publicul, până pe data de 22.03.
De asemenea, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca se aliniază hotărârilor Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor cu risc înalt de contagiere pe teritoriul României. Prin urmare, va funcționa în perioada 12-22 martie 2020 cu program modificat.
În această perioadă sunt suspendate următoarele activități din sfera relațiilor cu publicul (atât la BCU Cluj, cât și la bibliotecile de facultate – filiale BCU): consultarea publicațiilor în sălile de lectură; documentarea în Sala cataloagelor și în Sala de referințe; împrumutul publicațiilor la domiciliu (termenele de restituire scadente în această perioadă sunt automat prelungite); – organizarea de evenimente; accesul la Cafeteria BCU; Totodată, BCU Cluj va asigura continuitatea activităților specifice de bibliotecă, respectiv, în măsura posibilităților, funcționalitatea unor servicii de bibliotecă destinate publicului: acces online la Biblioteca Digitală, din afara spațiului BCU; acces la bazele de date, din afara spațiului BCU; referințe pe email sau prin platformele bibliotecii (Întreabă bibliotecarul!, Facebook Messenger); bibliografii la cerere și cercetare bibliografică, solicitate online, în condițiile stipulate pe site-ul BCU; livrare de documente (scanate), în condițiile stipulate pe site-ul BCU
Personalul de specialitate al instituției își continuă activitatea în această perioadă, efectuând diverse activități specifice. Pentru informații suplimentare, puteți contacta adresa: help@bcucluj.ro

Articole din aceeasi categorie