Tot mai… liberi

RADU VIDA

Paradoxul grăieşte aşa: cine n-are de lucru, îşi caută, iar cine are, vrea să muncească cît mai puţin. Deloc, dacă se poate. Da’ să primească un purcoi de bani. Şi alte beneficii. Cu alte cuvinte, şomerul îşi toceşte pingelele în căutarea unui loc de muncă şi acceptă toate mizeriile din lumea asta. Dar cel care are deja un… job (auzi!), face pe nebunul. Şi cere facilităţi dintre cele mai fanteziste. Meteahna nu-i numai a noastră şi, o să vedeţi în rîndurile care urmează, de ce gena latină se propagă cu viteza cu care lumina penetrează întunericul. Şi invers.

La noi:

Se muncea şi sîmbătă şi duminica. Şi tot nu ajungea. Mai pe urmă, sfîrşitul de săptămînă a ajuns de două zile libere, mai mult decît şi-a permis chiar Bunul Dumnezeu, după ce a opintit la facerea lumii. Între timp, a rămas… în ADN de a avea „vinerea scurtă”, atît de scurtă, încăt, la un moment dat, se pleca, şi se pleacă, în week-end de joi (şi asta cu o oră/două mai repede decît sfărşitul normal al programului). Ne-am inventat şi o serie de sărbători, laice şi religioase, în care nici sfinţii pomeniţi nu s-au gîndit la odihnă. Iar acţiunea continuă.

De data aceasta, pomana o fac liberalii, care propun 38 de ore pe săptămînă, în loc de 40. Prin lege! Motivarea? Păi, zic iniţiatorii ( senatorul Alex Pereş şi deputatul Dan Coriolan Simedru) că stresu-i tot mai mare… Unde? întrebăm şi noi, aşa… Pe urmă, cică numărul pensionarilor este aproape „unu la unu” cu a lucrătorilor. Iar această problemă, în viziunea… „prin noi înşine” se rezolvă prin muncă şi mai puţină. Bravos! Şi ca să se dea europeni cu totul, aleşii s-au uitat şi peste gard: e drept, Olanda are 29 de ore de muncă (sigur, au uitat să specifice că doar în anumite sectoare de muncă), Danemarca, Norvegia, Irlanda, Elveţia şi Germania nu au decît 35 de ore de muncă. (Şi aici au omis să vorbească de productivitatea muncii… productive şi eficienţa tot mai puţin birocratizată a funcţionărimii. Da’ ce mai contează!).

Pomeni electorale, cu consecinţe devastatoare, poate.

Dar nici francezii nu se lasă mai prejos. Socialiştii lui Holland au dat o lege şi mai şi! Dreptul la deconectare! Zice că firmele au instituit un fel de lesă electronică şi stresează omul muncii cu e-mail-uri şi SMS-uri şi cînd omul a părăsit locul de muncă. Grav, nu? Asta, zice-se, distruge relaţiile personale! În aşa… hal, încît a fost nevoie de modificarea Codului muncii. Nu s-a spus nimic de cei care stîlpuiesc pereţii de la serviciile de şomaj, şi care ar vrea să primească şi ei, acolo, un semnal de la cineva. Care să-i şi plătească pentru că dau un click pe anunţ. Legea spune doar că, musai, oamenii trebuie să aibă permisiunea să se deconecteze de la WhatsApp sau Facebook şi să nu-şi mai bată capul cu problemele de servici cînd sînt liberi!

Vă miraţi?

Noi nu. Auzeam dăunăzi că un confrate, mai mare sculă decît basculă cheală şi negru de atîta SF din viaţa lui şi a altora, propunea, indignat, să lucrăm pe gratis! Şi nici pensie să nu mai primim. Cred, am convingerea chiar, că a greşit. Fotogenic cum e, cînd scrie la gazetă şi aspru în pix, cînd se flutură cu sau fără treabă pe la televiziuni, a vrut să zică să nu mai muncim. Doar el, repet, doar el să primească bani pentru bunele şi relele cu care a infestat pestilenţialul din media scriso-vizuală. Măcar ăsta a citit două cărţi la viaţa lui şi a scris una. Chiar dacă proastă. Dar ce să mai zicem de cei care, mereu şi mereu s-au visat Ţiriac, dar n-au ajuns decît boschetari cu carte de muncă electronică la Hotel Clorofila? Şi zgardă înţepătoare de muncă obligatorie. Îl vedeţi cerînd să muncească mai mult şi mai bine?

Nici poveste!