Tot… Constituţia

RADU VIDA

Nu mă mir, că, vorba aia, rămîn aşa! Şi mi se va întipări pe faţă semnul exclamaţiunii: galben cu negru! De ciudă şi indignare.
Aud că manifestările antiromâneşti au început la Washington, D.C, acolo unde Smithsonian Institute a organizat sărbătoarea Hungarian Heritage: Roots to Revival”. În… americană, ca să le fie clar. Au fost sesizări că românii au fost agresaţi, că s-au afişat steaguri şi s-au folosit lozinci…  revizioniste.
N-a zis nimeni pîs!
Americanii s-au ascuns în păpuşoi şi s-au făcut că plouă. Se uitau la singurul român care a sesizat situaţia şi, efectiv, se făceau că nu înţeleg ce şi cum.

Apoi, s-au organizat în România tot felul de universităţi de vară.  Şi s-a lăsat iarna în relaţiile dintre România şi Ungaria. Unii au protestat, alţii au protestat la… proteste: În funcţie de interesele de-a dreptul meschine. Nimeni n-a ţinut cont de jignirile aduse poporului român, de provocările manipulate şi de posibilele consecinţe ale unor atari manifestări.
Europenii? Nici mîc!
Aplică, şi în acest caz, politica struţului: n-au văzut, n-au auzit, pentru că, vezi, Doamne, şi-au băgat capu-n nisipul Bruxselles-ului. Pînă-n fund la taxatoare, cum zice un banc, pe cît de vechi, pe atît de prost.

Mai trist e că nimănui nu i se pare ciudată atitudinea evropeană în cazuri din acestea. Conducătorii din România, însă, ar trebui să aplice anumite măsuri, care să contracareze situaţia. Iată, bunăoară, ce citim la pagina 173, din cartea col (r) Florian Gîrz, apărută la Editura Obiectiv, Craiova: „Oricărui om politic, de cultură, de afaceri, ziarist sau cetăţean particular maghiar, despre care se ştie precis că a făcut declaraţii antiromâneşti, în sensul revendicărilor teritoriale, să-i fie interzis, în mod public, accesul în România. Toate statele care se respectă fac acest lucru. Există numeroase exemple în acest sens. Astfel, în 1966, preşedintele Franţei, gen. Ch. de Gaule, om politic, cu un imens prestigiu internaţional, şi-a început o vizită oficială în Canada, cu un discurs, pe aeroportul din Montreal, incitînd Quebecul (aşa-zisa Canadă franceză) la separatism şi independenţă. La terminarea discursului, primul ministru al Canadei, Trudeau, i-a precizat în auzul întregii Canade, generalului de Gaulle, că vizita domniei sale s-a încheiat şi l-a poftit la avion, pentru a se înapoia în Franţa. Prin acest gest, prestigiul Canadei a crescut, iar Franţa a învăţat o lecţie de bună  purtare…”

Întorcîndu-ne pe meleag, pare că inflamarea din perioada caniculei a şi trecut. Guvernul maghiar a spus că Jobbik nu participă efectiv la guvernare (?!?), UDMR, aflat la căldurica Parlamentului României s-a „delimitat”, europarlamentarul Tökes a dat un comunicat că n-a fost înţeles, iar ai noştri au lăsat-o mai moale.

Dar, să fie clar: nu poate fi respect acolo unde nu se respectă Constituţiunea. Iar Legea fundamentală spune: Cap. III, Art. 54: (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră, şi (2) Cetăţenii cărora le sînt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin; în acest scop, vor depune jurămîntul cerut de lege. Şi, sînt sigur, toată lumea a auzit, măcar odată în viaţă, jurămîntul de credinţă rostit după Art. 104. Pe scurt: „… să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Şi toate acestea rămîn doar vorbe de şagă, spuse la cîte o nenorocită de învestire guvernamentală?!