Topul școlilor din Cluj la Evaluarea Națională 2026. Școala Gimnazială „Ioan Bob”, cu cei mai mulți elevi în top 100

Făclia vă prezintă ierarhia unităților de învățământ la Evaluare Națională 2026 din județ înainte de contestații. 

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației, pe primele trei locuri se situează Liceul Montessori, Școala Montessori „Atlas”, Liceul Teoretic „ELF”, Cluj-Napoca, Colegiul Național „Emil Racoviță” și Școala Gimnazială „Ioan Bob”, Cluj-Napoca.

Iată cum arată topul unităților școlare din județul Cluj după media la Evaluarea Națională 2026:

Liceul Montessori(9,41- de la această școală au participat la examen 4 elevi); Școala Montessori „Atlas”(9,19-cu cinci elevi); Liceul Teoretic „ELF”, Cluj-Napoca(9,08); Colegiul Național „Emil Racoviță”(8,93); Școala Gimnazială „Ioan Bob”, Cluj-Napoca(8,74); Liceul Unitarian „János Zsigmond”, Cluj-Napoca(8,73); Școala Gimnazială Internațională Spectrum, Cluj-Napoca(8,66); Școala Gimnazială Reformată „Talentum”, Cluj-Napoca(8,56); Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca(8,53); Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca(8,51); Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca(8,50); Colegiul Ortodox Mitropolitul „Nicolae Colan”, Cluj-Napoca(8,49); Liceul Teoretic Creștin „Pro Deo”, Cluj-Napoca(8,48); Școala Gimnazială Gheorghieni, Com. Feleacu(8,46); Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca(8,42); Transylvania College, The Cambridge International School in Cluj(8,34); Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Cluj-Napoca(8,32); Liceul Teoretic „Petru Maior”, Gherla(8,32); Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Dej(8,300; Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca(8,28).

 

Potrivit datelor analizate de Făclia, Școala Gimnazială „Ioan Bob” are cei mai mulți absolvenți cu note ce-i plasează în primele 100 medii la Evaluarea Națională din județ. Este vorba de 12 absolvenți ai acestei unități școlare. Tot de la această școală provine elevul care a avut singura notă de zece la matematică la Evaluarea Națională.

Pe locul doi în această ierarhie se situează Colegiul Național „Emil Racoviță”, cu 11 absolvenți, iar pe trei se află Liceul Teoretic „ELF”, tot cu 11 elevi, însă niciunul dintre aceștia nu se află în primii 10; Urmează Liceul Teoretic „Avram Iancu”, cu șapte elevi. Printre primii 100 de absolvenții de gimnaziu în clasamentul județean de la Evaluarea Națională se află cinci elevi de la Liceul „Nicolae Bălcescu”. De la Liceul „Onisifor Ghibu” sunt alți cinci, iar de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” se află trei elevi în acest top.

 

Din datele publicate de Ministerul Educației, anul acesta e posibil să se intre cu medii ceva mai mici la liceele bune din Cluj față de anul trecut.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației Naționale, elevul care ocupă poziția 101 în clasamentul județean la Evaluarea Națională are media 9,62. Comparativ, anul trecut pe poziția 101 s-a situat un absolvent cu 9,77 iar în 2024 un elev cu 9,85.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.