TOMULEŢ – ZÎMBET DE LUMINĂ FRÎNTĂ

Ca om?
Abur de cafea rară, ce mîngîia, de fiecare dată, golul dintre spaţii. Blînd la vorbă şi supus, parcă, tuturor semenilor, adresîndu-le mereu un zîmbet îngăduitor.

tomuletCa artist?
Graficianul, caricaturistul şi pictorul Virgil Tomuleţ a dat satirei şi umorului strălucirea operei de artă nemuritoare. Glumind sănătos şi criticînd constructiv. Mereu fiind de partea celor necăjiţi, mereu fulgerînd tare de oameni îngăduite.
În tot ce făcea însă punea strop de lumină în buzunarul de la piept al Sorţii şi nu îngăduia bîrfă, nici măcar cînd duşmanii confraţi îi ponegreau bunătatea firii.
S-a luptat în tăcere, cu boli nemiloase, ce l-au îndepărtat, prea devreme, de tumultul lumii în care-i plăcea să trăiască. Să contemple. Şi să-i disece nimicniciile.

Dar, şi aşa izolat, lucra. Desena, picta, scria… Adăugînd, în fiece ceas, cîte o cărămidă la solida operă a vieţii: a fost o prezenţă activă în toate saloanele naţionale şi internaţionale de caricatură şi umor, a ilustrat epigramişti şi scriitori de seamă, a temeinicit genericul benzii desenate (BD) în Arici pogonici, Luminiţa, Cutezătorii, a făcut mii de portrete hazlii ale unor personalităţi din lumea sportului, politicii, artei… A populat simezele tuturor festivalurilor de satiră şi umor şi are lucrări, pe toate continentele, în cele mai prestigioase colecţii particulare şi din muzeele lumii. Şi, mai ales, a căutat ca, prin truda lui, să găsească cărare luminată spre inima privitorului.

A stat aproape, nu numai cu sufletul, ci şi cu penelul de colectivul redacţiei “Făclia” şi a ilustrat, de-a lungul a multe decenii, momente de graţie din viaţa fiecăruia dintre noi. A avut rubrici speciale, a rîs şi a plîns, cu veneraţie întotdeauna, alături de cititorii noştri.
Într-o zi de iarnă, paşii elastici, ritmaţi de susurul artei clocotitoare şi-au încetinit cadenţa. Zîmbetul i-a trecut în lumină, a fluturat odată din mîini şi s-a urcat în sania cu destinaţia Nord. Cineva l-a mai auzit dînd bice şi urmînd lin, spre locul unde se termină cărarea cu urme de sănii şi reni.
Fie-i ţărîna uşoară!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.