Toleranţă sau incompetenţă?

Ilie CĂLIAN

Am aflat că, în rîndul tinerilor fani ai internetului, ai “reţelelor de socializare”, circulă, ca o picătură de teroare, informaţia conform căreia tinerilor li se trimit chemări de recrutare sau mobilizare, în perspectiva războiului cu Rusia, de partea Ucrainei. Asta – angajarea pentru salvarea Ucrainei -, în condiţiile în care ei ştiu sau află de la părinţii lor mai informaţi că toate teritoriile răpite de URSS României după al doilea război mondial se află în posesia Ucrainei. Fireşte, nemulţumirea se sparge în capul Guvernului, al PSD şi al premierului Victor Ponta. O asemenea intoxicare a mai existat şi anul trecut – ne spune ministrul Apărării, Mircea Duşa, care precizează că nu se face nici o recrutare sau mobilizare a tinerilor, întrucît legislaţia nu permite asemenea măsuri decît în caz de război. Care nu există şi se fac toate aranjamentele diplomatice pentru a nu se ajunge la aşa ceva, mai ales că Ucraina nu este membră a NATO.

Ştim cine “pierde”. Guvernul! Dar cine cîştigă prin crearea acestei stări de nervozitate în rîndul tinerilor, care se poate amplifica? La prima vedere, cîştigătorul n-ar putea fi decît Rusia, care ar urmări să descurajeze constituirea nu doar a unei solidarităţi a statelor, dar şi a unei puternice opinii publice antiruseşti. Dar să fie, oare, Rusia singura “forţă” interesată să reducă credibilitatea în capacitatea Guvernului Ponta de a gestiona această situaţie de criză la graniţele sale – sau, mai mult, chiar credibilitatea României? Suflu şi-n iaurt, ştiind că pot exista şi alte forţe dornice să exploateze situaţia în defavoarea României sau doar a actualului său guvern – şi forţe externe, şi forţe interne. Nu pot să uit că există felurite “societăţi civile”, felurite ONG-uri stipendiate dinafara ţării şi care chiar au făcut public, prin cîţiva reprezentanţi, că sînt preocupate de teme cu care ar putea scoate tinerii în stradă.

Fenomenul are loc în contextul în care avem deja cunoştinţă de capacitatea de mobilizare rapidă prin reţelele de socializare a tinerilor, îndeosebi, ultimele exemple majore fiind cele ale feluritelor “primăveri arabe”, sau, chiar la noi, spectaculoasa răsturnare a opţiunilor la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. Aşadar, intoxicarea prin reţelele de socializare este un fenomen care nu mai poate fi ignorat. Şi nu ştiu dacă acel pachet de legi Big Brother, privitor la securitatea cibernetică, interceptarea convorbirilor telefonice, cartelele preplătite, păstrarea datelor despre convorbiri etc. – toate iniţiate, ni se spune, pentru a lupta împotriva terorismului – au vreun efect real măcar în lupta împotriva terorismului. În orice caz, destabilizarea unei ţări prin reţelele de socializare mi se pare că a rămas înafara preocupărilor celor interesaţi de securitatea României. În schimb – aţi uitat? – preşedintele Băsescu, în calitatea sa de şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, inclusese printre pericolele la adresa României… – presa! Asta, în condiţiile în care presa scrisă este în “cădere liberă” – tocmai ea, unde se scrie negru pe alb şi “rămîne”, în timp ce vorbele zboară -, iar celelalte două, televiziunea şi radioul, au structuri responsabile în faţa legii. Nu vi se pare ciudat?! Teamă mi-e că Parlamentul omite să studieze mai atent aceste aspecte, începînd cu clarificarea statutului legal al unor ONG-uri (să nu se permită susţinere financiară dinafara ţării) şi încheind cu tratament fiscal special pentru presă (nu intru aici în detalii).

Pe scurt: România a devenit extrem de tolerantă atît cu organizaţii care acţionează făţiş împotriva intereselor sale – cum sînt cele ale extremiştilor maghiari, finanţate şi din Ungaria, şi din alte ţări -, şi faţă de cele aparent benigne, care se infiltrează în reţelele de socializare. Ar fi cazul ca CSAT să mediteze asupra acestei situaţii şi “prin mijloace specifice” statutului său, să propună Parlamentului o dezbatere aprofundată şi finalizată cu legi clare, care să reglementeze “activitatea” celor care subminează interesele ţării.