TOAMNA EXPOZIŢIILOR ŞI A ACŢIUNILOR UMANITARE la GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig

ART FOR HELP. Ce înseamnă, de fapt, acest concept dezvoltat în anii din urmă de galeristul Hans-Joachim GROVE din Germania, prin intermediul fundaţiei pe care o patronează ? Înseamnă a face mai mult decît artă pentru artă, înseamnă a transforma arta, produsul artistic, într-un mijloc de împărtăşire, de construire a unui alt tip de relaţii interumane bazate pe comunicare şi colaborare dezinteresată, pe voluntariat, pe prietenie, pînă la urmă. Cel mai recent, GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig a organizat, la Galeria de artă contemporană ROM-ART din acelaşi oraş, prima ieşire în public a membrilor grupului de pictură din cadrul asociaţiei bolnavilor de scleroză-multiplă, grup care fiinţează din 2001 şi care a mai expus la sediul centrului de tratament sau într-un restaurant. Dar acum – ei s-au aflat într-o galerie adevărată, acolo unde nu expun, în mod obişnuit, decît profesioniştii! Ce bucurie, ce eveniment memorabil ! Şi ce ecouri de presă!
Terapie de grup prin intermediul culorilor şi formelor, momente de satisfacţie pentru cei afectaţi de această maladie, pe care evenimentul expoziţional şi succesul acestuia i-a făcut să uite de suferinţă, de necazuri, de spitale şi tratamente. Flori, o cupă de şampanie, feţe pe care a răsărit zîmbetul. Adică arta şi-a demonstrat virtuţile tămăduitoare. Arta care ajută, alină suferinţa sau chiar vindecă.
PROIECTE ARTISTICE ŞI SOCIALE. De curînd, cel de-al 127-lea transport umanitar pentru România a ajuns la destinaţie, aceasta însemnînd: Fundaţia „Inocenţii din Bistriţa (care se ocupă de ocrotirea unor copii în vîrstă de pînă la 3 ani, internaţi prin diferite spitale şi care suferă de boli grave); Mănăstirea Rîmeţ din judeţul Alba, care a primit aparatură pentru dotarea bucătăriei şi îmbrăcăminte de iarnă pentru vîrstnicii aflaţi în îngrijire în căminul mănăstirii; Fundaţia „Sf. Ioan” pentru îngrijirea vîrtnicilor din satul Rediu, jud. Cluj, care doreşte înfiinţarea unui aşezămînt de ocrotire prin efortul preotului paroh Vasile Perde. Valoarea întregului transport este de 8000 euro, iar bunurile au fost colectate din donaţiile unor oameni generoşi din Germania, între care: familia Hermann şi Ilse Nicolai, Gerda Vorbau, farmacia din Wendeburg a d-nei Anne-Katrin Bartels ş.a.
Încununarea celor de mai sus se va petrece în ultima săptămînă din septembrie printr-o acţiune de colaborare a GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Cluj-Napoca şi cu primarul dr. SORIN APOSTU. Iniţiată de galeristul Hans-Joachim GROVE, Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, acţiunea constă din licitarea unui tablou al valorosului pictor clujean OVIDIU AVRAM, în folosul bolnavilor de demenţă senilă aflaţi în evidenţa Serviciului social al Primăriei clujene.
Tabloul, realizat în tehnică mixtă pe pînză, la dimensiunea de 1m x 1m (foto) se intitulează „Timpul pierdut” , iar suma minimă cu care intră în licitaţie este de 2000 de euro. Mai precizăm că lucrarea, aflată în proprietatea Galeriei ROM-ART Braunschweig şi prezentată de galerie în luna mai a acestui an la Berlin, în cadrul acţiunilor de promovare a expoziţiei din 2012 a lui Ovidiu Avram în Germania, este donată de galeristul Hans-Joachim GROVE tocmai pentru susţinerea acestui proiect umanitar deosebit şi extrem de important: sprijinirea bolnavilor cu demenţă senilă. Sumele rezultate în urma licitaţiei, în cazul în care aceasta se va finaliza, vor fi donate integral Serviciului social al Primăriei.
„Pentru noi ca fundaţie, care din 1989 încoace, prin intermediul a mii şi mii de donatori, am oferit sprijin material în valoare de peste 10 milioane euro unor spitale, case de copii, şcoli, grădiniţe, cămine pentru persoane vîrstnice în Cluj-Napoca, Jucu, Mănăstirea Rîmeţ, Spitalul clinic de psihiatrie Borşa şi multor persoane care ne-au solicitat ajutorul, este foarte important ca ajutorul prin autoajutorare, în cazul nostru, al clujenilor, să se transforme într-o reuşită. Aceasta cu atît mai mult cu cît ştim că în Cluj-Napoca există potenţialul financiar necesar şi oameni care-şi pot permite să liciteze public tabloul unui artist român renumit, în folosul bolnavilor din oraş, care suferă de demenţă senilă. Consider că succesul acţiunii noastre comune i-ar putea motiva în continuare pe cetăţenii germani care şi pînă acum au donat pentru România şi care ar vedea că şi la noi (în România – n.n.) se mişcă lucrurile în sensul dorit. În calitatea pe care o am de Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca vă rog să participaţi în număr cît mai mare la această licitaţie şi să licitaţi efectiv, pentru ca, la final, să avem de profitat cu toţii de pe urma ei, adică bolnavii, cetăţenii Clujului, România”, ne-a spus galeristul Hans-Joachim GROVE, care se va afla la Cluj-Napoca săptămîna viitoare.
Acţiunea este gîndită ca una care să conducă la construirea unei noi identităţi a Clujului şi oamenilor lui, la configurarea unei imagini mai complexe şi mai armonioase, cu deschidere către noi înşine, dar şi către un exterior care poate fi mai luminos, mai generos, cu condiţia să ştim să-i valorificăm resursele şi ofertele.
Dăruind gestul artistic, încurajînd creaţia în folosul celorlalţi nu înseamnă decît că ai atins acel grad de altruism care face capabilă jertfa personală, prin înţelegerea suferinţei aproapelui, şi că eşti dispus să continui, chiar dacă ai învins sau, uneori, ai fost învins. Credem că preconizata licitaţie poate avea sorţi de izbîndă la Cluj-Napoca. Vom reveni cu amănunte legate de ziua, ora şi locul licitaţiei.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.