Toamnă bogată în realizări edilitare la Jucu

De fiecare dată cînd trecem pragul comunei Jucu avem parte de multe noutăţi. Pe lîngă hărnicia vestiţilor legumicultori (au recolte bune şi în acest an, în ciuda secetei prelungite din timpul verii), cu frumoase realizări se pot lăuda şi edilii.

După ce, la mijlocul lunii septembtie, am asistat la inaugurarea noului sediu al Şcolii Gimnaziale din Jucu de Sus, recent s-a finalizat asfaltarea unei porţiuni de 2 kilometri de drum, ce apropie mai mult Jucu de Bonţida, ceea ce permite accesul maşinilor şi pe malul celălalt  al Someşului Mic. Paralel s-a  mai asfaltat carosabilul pe mai multe străzi din centrul de comună şi la Jucu de Mijloc.

După cum ne spunea zilele trecute primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, au în proiect construirea unui nou pod peste Someş, chiar în vecinătatea modernului stadion din Jucu de Mijloc. Apropo de baza sportivă (puţine localităţi rurale se pot mîndri cu aşa ceva!), acolo se află în plină amenajare un minihotel, un bazin de recuperare şi saună pentru sportivi, avînd în vedere că pitoreasca comună are o foarte bună echipă de fotbal în liga a III-a, cu şanse mari de a promova într-un eşalon superior. Tot din domeniul sportului şi al mişcării fizice amintim construirea în viitor a unei săli multifuncţionale, aşa cum a realizat recent Primăria comunei Iclod (acolo am văzut şi noi, este o adevărată bijuterie!).

La Jucu condiţiile de trai ale populaţiei ajung încet la nivelul oraşelor, cel puţin în privinţa asigurării unor aşezăminte cultural-sportive pe măsura pretenţiilor şi exigenţelor actuale, dar în ultimii ani s-a făcut foarte mult şi în domeniul gospodăriei comunale (gaz şi apă).

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.