Tişe rămîne singur… la şefia CJ

Consiliul Judeţean ar putea rămîne fără vicepreşedinţi, după ce unul dintre ei – Radu Bica (PDL)– se află în arest preventiv, iar cel de-al doilea – Fekete Emoke (UDMR) – urmează să intre săptămîna viitoare în concediu de maternitate.

Potrivit preşedintelui CJ, Alin Tişe, vicepreşedintele numit de PDL, Radu Bica – aflat de la începutul acestei luni în arest preventiv pentru 29 de zile -, îşi păstrează funcţia atîta timp cît CJ nu a primit ordinul de suspendare a acestuia din partid. Prin urmare, Bica este doar suspendat din funcţia de conducere pe care o deţine în CJ, în urma ordinului emis de prfectul judeţului. În momentul în care va ajunge şi înştiinţarea oficială din partea PDL, privind exluderea sa din partid, Bica îşi va pierde şi calitatea de consilier judeţean, cea din care derivă funcţia de vicepreşedinte. „În momentul de faţă, conform legii, este vorba de o suspendare dispusă de prefect, ca atare CJ, în această situaţie, nu are alte competenţe decît primind ordinul să ia act de el”, a explicat preşedintele CJ, Alin Tişe, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ceea ce-o priveşte pe Fekete Emoke – celălalt vicepreşedinte, numit de UDMR -, care de săptămîna viitoare se va afla timp de trei luni în concediu de maternitate, Tişe a spus că atribuţiile sale vor fi preluate de directorii din executivul clujean. „În ceea ce priveşte celălalt vicepreşedinte, pe perioada concediului de maternitate care va fi în jur de trei luni, vorbim tot de o suspendare a funcţiei, cu atribuirea de delegaţii către directorii din cadrul consiliului”, a precizat Tişe, adăugînd: „nu cred că vor fi disfuncţiuni pentru că vom delega atribuţiile, aşa încît activitatea se va desfăşura fără nici o problemă”, a subliniat şeful CJ.

În ceea ce priveşte eventuala pierdere de către Bica a calităţii de consilier, următorul pe lista PDL este Petru Man, preşedintele organizaţiei PDL din comuna Mica.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.